Luni, 13 septembrie, va începe un nou an școlar. În Municipiul Iași vor veni și reveni la cursuri aproape 62.000 de preșcolari și elevi, din care 54.583 la unitățile de învățământ de stat, iar 7.305 la cele private. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți, 7 septembrie, primarul Mihai Chirica a detaliat măsurile pe care municipalitatea le-a luat în vederea începerii în condiții cât mai bune a noului an școlar.
„Încă din luna august am organizat echipe mixte pentru fiecare școală. Împreună cu colegii de la Direcția Tehnică, Servicii Publice SA, Salubris SA și Citadin SA ne asigurăm să nu fie probleme în legătură cu tot ceea ce înseamnă iluminat public, căi de acces, treceri de pietoni, indicatoare rutiere, spații verzi, arbori, curățenie și tot ce mai este necesar. Chiar ieri (6 septembrie – n.r.), am avut o nouă ședință pe această temă. Echipele noastre vor verifica și remedia, dacă este cazul, starea rețelelor de utilități, iar Termo-Service SA va verifica sistemele de termoficare pentru a pregăti sezonul de încălzire.
Totodată, am solicitat verificarea tuturor șantierelor și lucrărilor din unitățile școlare pentru a vedea ce grupe sau clase sunt afectate de lucrări și pentru a căuta, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), soluții pentru toți preșcolarii și elevii. Mă refer în special la cazurile liceelor «Dimitrie Cantemir» și «Vasile Alecsandri».
În cadrul Direcției de Asistență Socială Iași funcționează 117 cabinete medicale și stomatologice școlare și universitare, cu 181 de cadre medicale. În plus, suntem pregătiți să sprijinim unitățile școlare pentru ca noul an școlar să se desfășoare în condiții cât mai apropiate de normalitate. În prezent sunt în stoc peste 400 de mii de măscuțe pentru învățământul primar, iar pentru cele gimnazial și liceal peste 300 de mii de măscuțe. Toate acestea fac parte din lotul de 1,5 milioane de măști pe care le-am achiziționat anul trecut. În funcție de cerințe, suntem pregătiți să mai cumpărăm câte vor fi nevoie”, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit unui program preliminar și care poate suferi modificări, festivitatea de deschidere a noului an școlar va avea loc la Şcoala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza” (strada Cetățuia, nr. 3), începând cu ora 9.00.
Ulterior, reprezentanții Primăriei și ai ISJ se vor deplasa în zona Tătărași, unde, începând cu ora 9.30, vor participa la manifestările programate la Grădinița PP20 (strada Stejar, nr. 23), respectiv Creșa nr. 8 „Poienița însorită” (strada Stejar, nr. 27). La ora 10.00, primarul Mihai Chirica se va deplasa și la Creșa nr. 1 „Universul copiilor” (strada Țuțora, nr. 3). Unitatea de învățământ preșcolar a beneficiat de lucrări de extindere și modernizare de circa de circa 2,2 milioane de lei, acestea fiind susținute financiar prin Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și de alte investiții, în valoare de circa 500 de mii de lei, din bugetul local.
Măsuri de siguranță publică și de fluidizare a traficului rutier
Ca și anii trecuți, și Poliția Locală se va mobiliza la maximum pentru a asigura activitatea școlară în bune condiții, atât în ceea ce privește siguranța elevilor în preajma unităților școlare, fluidizarea circulației în zonele acestora, dar și prevenirea unor fenomene grave, precum actele de tâlhărie, huliganism sau consumul de droguri. Poliția Locală va monitoriza unitățile școlare (grădinițe, școli gimnaziale și licee), în vederea asigurării ordinii publice, siguranței în trafic și identificării societăților comerciale, amplasate în apropierea unităților școlare, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor conform prevederilor Hotărârii de Guvern 128/1994.
Experiența acumulată pe linia menținerii unui climat de ordine și siguranță în proximitatea unităților școlare a evidențiat faptul că perioadele vulnerabile zilnic, sunt reprezentate de sosirea și plecarea elevilor de la școală. În acest context, începând cu data de 13 septembrie 2021, efectivele de Poliție Locală vor acționa zilnic, în intervalele orare 7.30 – 8.30, 13.00 – 14.00 și 16.00 – 18.00, în zonele unităților de învățământ repartizate. În afara acestor intervale, controlul situației operative va fi realizat prin patrulări repetate, respectiv prevederea unităților de învățământ pe itinerarii de patrulare. Dispozitivul de ordine și siguranță va fi adaptat permanent în funcție de programul de funcționare al școlilor, de vacanțe, de manifestările publice în care sunt angrenați elevii.
Echipajele Serviciului Siguranța Circulației vor fi prezente în 20 de zone din proximitatea unităților de învățământ, în zone intens circulate și pe arterele de circulație care converg către acestea. Astfel, împreună cu Biroul Rutier Iași se va acționa în 23 puncte critice pentru traficul rutier și pietonal, la orele de vârf, 7.00 – 9.00 și 14.00 – 18.00.
A. Tronson Bucium – Podu Roș
1. Tronson șoseaua Bucium – OMV Petrom
2. Intersecție Bulevardul Poitiers – Șoseaua Bucium
3. Intersecție Șoseaua Bucium – Bulevardul Socola (Granit)
4. Rond Podu Roș
B. Cartier Nicolina
1. Șoseaua Nicolina – Belvedere
2. Șoseaua Nicolina – trecere pietoni Pod Nicolina
C. Cartier Galata-Pod de Piatră
1. Strada Pantelimon Halipa – LIDL
2. Intersecție Calea Galata – Șoseaua Iași – Voinești
3. Trecere pietoni Pod Cerna
4. Intersecție Bulevardul Alexandru cel Bun – Piața Alexandru cel Bun (Rond 28)
D. Cartier Cantemir
1. Intersecție Bulevardul Cantemir – Strada Decebal
2. Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” – Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”
E. Cartier Tudor Vladimirescu – Tătărași
1. Intersecție Bulevardul Tudor Vladimirescu – Bulevardul Primăverii
2. Strada Elena Doamna – Hotelul Hampton
F. Zona Centrală
1. Intersecție Târgu Cucu
2. Strada Nicolae Bălcescu – Spitalul „Sf. Spiridon”
3. Strada Vasile Conta – Strada Lascăr Catargi
4. Strada General Berthelot – Spitalul Militar
5. Strada Gavril Musicescu
6. Intersecție Strada Cuza Vodă – Strada Arcu
7. Strada I. C. Brătianu
8. Strada Sf. Sava – grădiniță
9. Strada Vasile Alecsandri – PIM Independenței