Mai multe terenuri care au fost confiscate de stat în anii ‘80, pentru sistematizarea zonei Păcurari, au ajuns în posesia unor afaceriști obscuri sau a unor infractori, cu complicitatea unor notari, aleși locali sau funcționari corupți ori incompetenți. Moștenitorii plătesc cu ani din viața lor pentru a asista de pe margine la dezmățul instituțional și la înțelegerea mafiotă , care cum să stăpânească în mod ilegal aceste terenuri. În timp ce urmașii celor care au fost proprietari peste terenurile din zona Moara de Foc mor cu dreptatea în mână, afaceriști precum milionarul Gabriel Surdu sau infractori precum cei din neamul Bugaenco, fac milioane de euro din folosința ilegală a terenurilor
Saga unui teren situat în Păcurari, începe acum 100 de ani. Conform unui plan de aliniere al imobilului, datat 1920, actualul teren în suprafață de 212,21 mp din Strada Păcurari, nr. 196, se învecina cu “șanțul orașului” care mărginea străzile Toma Cosma și Păcurari. În anul 1920, terenul se afla în proprietatea soților Bortică Gheorghe și Ecaterina de la adresa strada Păcurari nr.184 (pâna în anul 1930 când s-a renumerotat și a devenit nr.196), și a avut dintotdeauna două ieșiri – la străzile Păcurari și Toma Cozma /Mohanescu. În anul 1924, Bortică Gheorghe obține o autorizație de construire a unei case cu 4 odăi și cerdac. În decembrie 1931, are loc o nouă numerotare a proprietăților, astfel încât fostul imobil de la numărul 184 devine 196, ocazie cu care Primăria orașului Iași somează familia Bortică să dezafecteze o magazie construită pe linia hotarului despărțitor cu vecinul de la 192, care servea pentru ținut porci.
Potrivit unui Contract de vânzare-cumpărare , autentificat la Notariatul de stat în 28.10.1959, familia Bortică vinde imobilul din strada Păcurari 196 către familia Bîrleanu Constantin și Conovariu Aristița, unchiul și respectiv mătușa Silviei (Chidon) Conovaru, urmașa celor doi care se luptă de 20 de ani cu statul corupt pentru reconstituirea proprietății familiei. Planul de situație a noii proprietăți Bîrleanu din str. Păcurari nr.196, anexat la Contractul de vindere-cumpărare cu nr.3957/339 din 20.10.1959, spune că la acea dată, la acea adresă, erau trei proprietăți: Bortică, Bîrleanu cu 212,21 mp și Dominte cu 104 mp. (fam Bortica vânduse, la nevoie, părți din proprietate) – toți trei proprietarii având ieșiri la ambele străzi. Posesia legală asupra imobilului din Păcurari 196 este întărită și de o declarație notarială a d-lor Straton Teodor și Moisa Constantin, prin care se declară sub sancțiunea codului penal, că familia Bîrleanu a cumpărat de la familia Bortică, în anul 1959, o cameră, o bucătărie și 1/5 din 1061 mp teren – adică cei 212,21 mp.
Ceaușescu semnează decretul de demolare
De precizat că imobilul vândut de Gheorghe Bortică către Bârleanu și Conovariu va fi achitat pe parcursul unui deceniu, în rate. În anii ‘70, Bortică Aurel, fiul lui Gheorghe Bortică donează către unchiul și mătușa lui Conovariu anumite anexe care nu fuseseră prinse în contractual de vânzare cumpărare a imobilului din Păcurari 196, respectiv o magazine și un veceu. În anul 1983, casa cu cerdac construită de Gheorghe Bortică în anul 1924, este demolată . Potrivit Decretului 232/1984 semnat de Nicolae Ceaușescu, toate terenurile din arealul dintre Toma Cosma și Păcurari fac obiectul unor exproprieri fictive în vederea sistematizării zonei, respectiv construirii de blocuri cu sute de apartamente și a noi artere de circulație.
Toate actele suport obținute de Silvia (Ghidon) Conovaru de la Arhivele statului, demonstrează succesiunea proprietarilor de drept asupra terenului în cauză, lucruri de care serviciile Primăriei nu au ținut cont deloc. Începând cu anii 2000, terenurile au devenit alunecoase, cu complicitatea unor funcționari ai Primăriei și Oficiului de Cadastru, intrând în mod ilegal în proprietatea unor potentați ai vremii. Astfel, terenul de la numerele 186-188 a fost cumpărate în anul 2000 de Lukoil, prin milionarul Gabriel Surdu; terenul de la nr. 190 a fost concesionat în anul 2002 de Properties/Lukoil, prin același Gabriel Surdu; iar terenul de la numărul 192 a fost vândut în 2001 lui Eugen Bugaenco care l-a înstrăinat, doi ani mai târziu către Corneanu și Vasiliu (Architectural Design).
Fără măsuri compensatorii și restituiri în natură
Potrivit unui tabel cu suprafețele proprietăților expropriate, pe strada Păcurari nr.196 figurau trei proprietari, printe care și familia Bîrleanu – 212 mp, cu trei persoane (Bîrleanu Constantin și Aristița și Conovaru Silvia) care trebuiau să primească o garsonieră de la Primăria Iași, ca despăgubire. În Decretul 232/1984 se specifică și împrejmuiri – 829,25 metri liniari.
‘Proprietatea noastră a avut, conform actelor de proprietate și de expropriere, împrejmuiri. Nu am primit contravaloarea împrejmuirii de 61,50 ml nici de la Primăria Iași și nici nu au inclus-o în cererea către ANRP pentru Măsuri compensatorii la construcția demolată, asa cum au menționat la emiterea Dispoziției 2146/2006”, a declarat Silvia Conovariu.
În ianuarie 2003, terenul din Păcurari nr.190 face obiectul unei concesiuni ilegale, în condițiile în care încă din anul 2001 Primăria avea notificări de retrocedare pe Legea 10/2001 care interzice înstrăinările până la rezolvarea retrocedărilor legal solicitate. Mai ciudat este faptul că acea concesiune parafată în 2003 a fost însoțită de o autorizație de construcție din 2002 (?! ) pentru trei rezervoare de carburant la cca. 10 ml la distanță de trei blocuri de locuințe a 10 etaje fiecare. Pe un act suprafață este de 651,98 mp, pe celălalt este de 613,41 mp. La un moment dat, concesiunea din str. Păcurari nr.190 către MV Properties SRL Bucuresti, s-a extins spre vest peste proprietatea din str. Păcurari nr.192 a familiei Bugaenco, (familia în care tatăl, Eugen Bugaenco, a rămas schilodit pe viață după ce fiul, Lucian Bugaenco i-a scos ochiul pentru că nu i-ar fi plătit taxa de protecție) iar aceasta s-a intabulat în anul 2003 cu cei 436,51 mp rămași în urma sistematizării din fosta lor proprietate, “alunecând” peste proprietatea Bîrleanu a cărei notificare n-a fost luată în considerare decât în 2005 după îndestularea solicitanților care n-au avut niciodată suprafețe de teren în acel perimetru.
Acte măsluite
În 2006 Primăria Iași emite Dispoziția 2146, cu proprietate neintabulată și cu obligația intabulării de către moștenitoarea Silvia Conovaru, lucru imposibil din cauza înstrăinărilor ilegale din perioada 2001-2004. Potrivit actelor suport depuse la dosar de Silvia Conovaru, Bârleanu și Conovariu au fost cu toate plățile la zi până la data expropierii. Potrivit unui certificate ADAS de asigurări clădiri urbane, imobilul din strada Păcurari 196 apărea înainte de 1989 ca fiind asigurat și intabulat, ca în 2006, în evidențele Primăriei să apară ca fiind neintabulată.
‘În Fișa Corpului de Proprietate adresa este Șoseaua Păcurari 190, pe lateralele de vest și nord apare proprietar Statul român în condițiile în care la vest din 2001 fusese reîmproprietărită familia Bugaenco la nr.192. Sunt ilegalități ce nu sunt sesizate de nimeni și, de ani de zile, unii iau salarii, alții fac averi iar alții fac petiții. Aceasta Fișă a Corpului de Proprietate din Șoseaua Păcurari nr.190 este emisă de Sarchis Doru Alexandru și este verificată din partea OCPI Iași de către Cristache Claudiu care declară că el nu cunoaște cadastrul municipiului pentru că Iașul nu are un astfel de document ”, susține Silvia Conovaru.
În decembrie 2006, Consiliul Local Municipal Iași votează, în unanimitate, transferarea, de la MV Properties SRL București către Lukoil, respectiv Gabriel Surdu, a concesiunii de 47,16 mp din str. Sf. Lazăr și a concesiunii de 651,98 mp din Strada Păcurari nr.190. Tot atunci se semnează Contract de vânzare-cumpărare din 2006 între Corneanu Dacian și Maria și Vasiliu Iulian Alexandru, către SC Architectural Design SRL Iasi, societate cu sediul la locuința lui Vasiliu și cu singurul angajat Iulian Vasiliu. În pagina 1, se menționează cumpărarea de către Vasiliu si Corneanu de la Bugaenco Maria și Eugen, dar cu schițe și acte emise pe numele lui Lucian Bugaenco, cu reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991 cu titlu emis de Consiliul Judetean Iași. La paragraful 4 se susține în documentul public că “nu formează obiectul vreunui litigiu”.
“La acea dată eram în litigiu pentru că primisem, de la OCPI Iasi, respingerea intabulării – proprietatea noastră, conform actelor din anul 1959, pe motv că se suprapunea peste proprietatea lor din 2003, pe care nu aveau cum să o cumpere, fiind repunere în posesie conform Legii 18/1991. Și-au revândut terenul din str. Păcurari nr. 192 pentru că îi chemasem în judecată”, a declarat Silvia Conovaru.
Falsuri grosolane
În 2002, atunci când se pornește tăvălugul măsluirii actelor, unul dintre beneficiarii unui teren apare în acte ca fiind SC Valgab Invest , societate al cărui director era la acel moment Gabriel Surdu.
Mii de schițe au fost emise de Primărie din anul 2005 și până în prezent, fiecare cu alte suprafețe, date, adrese, ce contrastează cu baza de date GIS. S-au intabulat terenuri și s-au împroprietărit toți doritorii, dar din mouse.
“Hotărârea Consiliului Local Municipal din noiembrie 2004 pentru terenul de 93,80 mp din Șoseaua Păcurari nr.192 prin “concesiunea directă” este un fals grosolan în înscrisuri. Din evidențele Primăriei Iași nu rezultă că ar fi fost organizată o asemenea licitație, fiind o concesiune cu dedicație către SC “D&D Consulting” cu aceiași reprezentanți ca și la SC ‘Architectural Design” din str. Păcurari nr.192, Vasiliu și Corneanu. În aceasta Hotărâre a CLM se menționează “construirea unui imobil pentru birouri cu 10 etaje pe teren proprietate ”SC Architectural Design” din str. Păcurari nr 192 “ și teren concesiune SC D&D Consulting din Șoseaua Păcurari nr.192. Cum se poate construi un imobil pe două proprietăți la două adrese diferite și la mare distanță? Tot datorită Primăriei Iași au Aviz PUD din Mai 2004. Se enumeră legi dar nici o referire la Legea 10/2001 care prevede nulitatea înstrăinărilor înainte de retrocedări și nici art. 26 etc. la Legea 219/1998. HCLM din 11.2004 hotărăște ilegalități”, declară Silvia Conovaru.
Primăria face bani frumoși din concesionări ilegale
În 2007, Silvia Conovaru s-a trezit că pe terenul său, firma D&D Consulting SRL Iasi, controlată de Dacian Corneanu si Alexandru Vasiliu ridica un ansamblu de locuințe și birouri, asta în ciuda faptului că Silvia Conovaru a depus actele pentru restituirea proprietății încă din anul 2001.
“Concesionarea din 2004 cu cedarea suprafeței de 93,80 mp Șoseaua Păcurari nr.192 din terenul meu, s-a făcut între Consiliul Local și firma D&D Consulting SRL pe 25 de ani cu redevență anuală de 466,30 euro. Practic, Primăria face bani din 2004 pe terenul meu.În obligațiile din contract sunt specificate “litigii de orice fel din executarea contractului”, dar instanțele nu văd ilegalitățile și, parte din terenul meu este ocupat si la această dată. La fila 2 se invocă și despăgubiri între ei. Pare legal,nu ? La art.9 pct.4, se spune că “ CLM poate să denunțe concesiunea’ , dar nici gând atâta vreme cât primăria face bani de pe un bun care nu-i aparține“, a spus Silvia Conovaru.
În anul 2009, Compartimentul de aplicare a Legii 10, prin vocea arhitectului șef Tudor Vericeanu, recunoaște faptul că terenul concesionat către D&D Consulting SRL în strada Păcurari 192 se suprapune pe o suprafață de 60 mp peste proprietatea Silviei Conovaru.
Până la această recunoaștere, funcționarii Primăriei fie că erau de la Juridic sau dela GIS Cadastru, au tot sucit-o cum că terenul Silviei Conovaru este ba sub blocul 590, ba sub Tec Telecom. În anul 2019, din cei 212 mp, terenul Silviei Ghidon se diminuase la 60 mp, fără nicio ieșire, în ciuda faptului că la momentul expropierii atât terenul ei cât și al celorlați doi proprietari de pe Păcurari 196 era situat la aliniamentul străzii.
Tupeu de polițist local – amenință cu dosare penale un prejudiciat
La un moment dat, în demersurile ei de a-și face dreptate, Silvia Conovaru face apel și la ajutorul Poliției Locale.
“Din mai 2018 i-am avertizat asupra încălcării legilor de către Vasiliu, timp în care niciodată nu ne-au convocat și nici nu s-au deplasat la teren, în Păcurari. Mihaela Tulică niciodată n-a fost de găsit la sediul din Bularga, dar semnează enunțând minciuni. În 2016, când pe terenul meu s-a ancorat brad de Crăciun fără să mi se ceară acordul, fără să fiu înștiințată. întâi am sunat la Poliția Locală și au spus că au comandament de iarnă și nu pot veni la constatare, apoi în circa o oră a apărut un echipaj cu mașină. După ce s-au învârtit puțin pe acolo, m-a sunat șef Grumeza că dosarul meu este la el și că dacă tai ancorele de la brad îmi deschide dosar penal. Ei tulbură posesia și tot ei fac amenințări”, a relatat Silva Conovaru.
În toți acești 20 de ani de când Silvia Conovaru umblă să își facă dreptate, tot felul de funcționari corupți au avut grijă ca prin “omisiuni” sau alte greșeli nevinovate, prin amenințări și corupție, prin acte false, să o țină departe de bunul asupra căreia legea ar fi trebuit să îi consfințească posesia, și să protejeze cu mare grijă înstrăinările ilegale. Cu ajutorul unor funcționari corupți sau incompetenți, ai unor cadastriști din același aluat, a unor aleși locali sau notari, terenul familiei și-a schimbat în ani configurația,atât în ce privește localizarea, dispunerea zonală, cât și suprafața și ulterior proprietarii, mascând de fiece data adevărul cu tot felul de tertipuri și acte false.