Echipa medicală a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași a reușit să-i îndepărteze o tumoră gigant de 8 cm. Intervenția chirurgicală a fost una dificilă și a durat aproximativ 7 ore.
TESTIMONIAL – Elena DELEA, pacientă 63 de ani
“Mă numesc Elena Delea și sunt din Iași. Am venit aici la spital să-mi fac o operație de cap, deși nu ma durea și eu aveam răul acolo. Nu am avut nici o durere, sperietura asta de film care mi-a iesit ca am tumora asta. Vai … și la creier, toți ne-am speriat și de asta îmi vine să plâng acum. Am venit aici și după cum se vede sunt bine, mulțumesc. De mi-aș opera și ochii cum mi-au reparat capul.
De personal am fost foarte mulțumită. Medicii sunt foarte acceptabili, foarte buni, foarte de treabă, au calități bune. Asta contează, durerea omului să o salveze.
Fiecare se mulțumește și îi vine să sară în sus de bucurie. Mie îmi pare rău și după personal, m-as muta aici.”
Șef Lucrări Dr. Marius DABIJA, director medical Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași
“Este o pacientă de 63 de ani care a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală de mari dimensiuni. O tumoră care avea aproape 8 cm și care era situată foarte prost, situată la baza craniului. Și în plus împingea și îngloba structuri foarte importante cerebrale, vase importante, nervii optici și care nu vedea nimic, nici lumina de trei săptămâni. A fost o provocare pentru noi să operăm pacienta. Dupa ce am discutat riscurile cu familia și pacienta, ni le-am asumat împreună și am hotărât să o operăm.
A fost o operație dificilă și a durat 7 ore. Dar după operație, placuta surpriză a fost ca la două zile, nu numai ca a mers bine și și-a revenit foarte bine, la doar două zile a început să vadă. Nu vede înca perfect, dar odată ce o să-și rezolve cataracta de pe ochiul stâng sperăm să vadă foarte bine. Nu vede perfect dar începe să distingă contururi și avem speranța să vadă din ce în ce mai bine.
Noi pentru asta suntem aici, să încercăm să ajutăm pe fiecare. Iar când ai un asemenea caz deosebit și pentru noi a fost o surpriză extrem, extrem de plăcuta.”