„Pinalti”, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare.Viorel Hrebenciuc, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV

0
71

Gheorghe „Pinalti” Ștefan (68 de ani), fost primar la Piatra Neamț și fost conducător al echipei de fotbal Ceahlăul, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare. Viorel Hrebenciuc, apropiat al lui Gigi Becali și un om extrem de influent în istoria Stelei/FCSB-ului, a primit și el 3 ani de închisoare. Deciziile sunt definitive și executorii!

Curtea de Apel București a hotărât azi verdictul definitiv în dosarul de corupție în care sunt implicați, printre alții, Viorel Hrebenciuc și Gheorghe Ștefan. Pedepsele următoare sunt definitive:

Gheorghe Ștefan, cunoscut ca „Pinalti”, a primit 4 ani și 6 luni cu executare;
Viorel Hrebenciuc – 3 ani cu executare;
Laura Georgescu – fosta şefă CNA – 4 ani și 4 luni cu executare;
Narcisa Iorga – membru CNA la data faptei – 3 ani cu suspendare.

După ce în septembrie 2013 postul Giga TV a pierdut licența, procurorii susțin că Narcisa Iorga l-a sfătuit pe Gheorghe Ștefan cum să obțină din nou licența și i-ar fi transmis să apeleze la Victor Hrebenciuc. În octombrie 2013, postul a primit din nou licența.

Gheorghe Ștefan a fost eliberat condiționat din penitenciarul Ploiești în noiembrie 2018. Acesta primise o pedeapsă de 3 ani și 9 luni în dosarul „Strongmontaj”, din care a executat doar 140 de zile. 

Ștefan mai fusese eliberat condiționat și în 2017, la un an după ce era condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul Microsoft, iar în septembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat condamnarea de 8 ani şi 2 luni din dosarul Poşta Română.

Pinalti, a 4-a condamnare definitivă

Gheorghe Ștefan e obișnuit cu problemele în justiție. Până acum, a fost condamnat de mai multe ori:

  • În 2016, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft;
  • În 2017, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a PDL;
  • În 2018, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani și acte ncompatibile cu funcția.

El a ieșit prima oară din închisoare în 2017, după 297 de zile de detenție cumulate cu 235 de zile de arest preventiv, conform Mediafax. Încarcerat din nou, el a ieșit la final de 2018 după alte 140 de zile. În 2019 a fost achitat, din lipsă de probe, într-un alt dosar, iar în dosarul „Fabrica de Timbre” a primit, în primă instanță, 3 ani și 9 luni de închisoare de la Tribunalul București în același an. Ștefan s-a retras, de când au început problemele penale, din viața publică.

3 ani cu executare și pentru Viorel Hrebenciuc

Viorel Hrebenciuc (68 de ani) a rămas cu pedeapsa dictată de la Tribunalul București, 3 ani cu executare. Fostul secretar general al PSD are legături puternice și cu fotbalul.

Hrebenciuc, alături de fiul lui, Andrei, aveau până în urmă cu câțiva ani o influență incredibil de mare în spațiul politic, dar și în multe dintre firmele importante cu capital de stat.

Cei doi au avut acțiuni prin care au sprijinit sau au fost sprijiniți din plin de Rotaru și Becali. În vara lui 2013, când FCSB a traversat probabil cel mai dramatic moment, Viorel și Andrei Hrebenciuc au avut un rol decisiv în păstrarea echipei pe linia de plutire.

Gigi intrase în închisoare, iar condamnarea primită în cazul „Valiza” a determinat UEFA să deschidă o procedură disciplinară în care să judece dacă echipa trebuie sau nu să fie exclusă din Europa.

Atunci, FCSB urma să joace preliminarii în Champions League. Viorel Hrebenciuc i-a cerut avocatului său, Nicolae Mergeani, unul dintre cei mai bine cotați în domeniu, să se ocupe de dosarul de apărare al clubului la Nyon. Mergeani a avut câștig de cauză, iar Hrebenciuc a anunțat încă de atunci că nu a solicitat nicio sumă de bani din partea lui Becali pentru acest serviciu.

Tot în acea vară, Andrei Hrebenciuc s-a folosit de influența și relațiile pe care le avea și a convins o firmă importantă de asigurări să devină sponsorul principal al roș-albaștrilor. E vorba despre City Insurance, care e partenerul numărul 1 al clubului și în prezent. În toată această perioadă, FCSB s-a ales cu circa 6-7 milioane de euro din partea societății aduse de Hrebenciuc jr. Când Viorel Păunescu și Gigi Becali puneau la cale preluarea echipei de fotbal Steaua, Hrebenciuc participa la Adunarea Generală în care s-a decis ca Păunescu să devină președintele clubului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments