Banda unica de circulație va fi extinsă in CUG

0
97

Poliția Rutieră a avizat propunerea Comisiei de Circulație a Municipiului Iași privind prelungirea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun până la rondul de tramvai de la capătul zonei CUG.

Concret, măsura va fi aplicată pe șoseaua Nicolina, pe segmentul cuprins între intersecția bulevardul Poitiers – șoseaua Nicolina – aleea Tudor Neculai și capăt CUG (rond tramvai). Culoarul unic nou înființat va fi destinat mijloacelor de transport în comun (autobuze și tramvaie).

Banda unică pe șoseaua Nicolina a fost creată etapizat, mai întâi din Podu Roș până la intersecția cu strada Sălciilor (de la sfârșitul lunii iulie), apoi până la Selgros (de la începutul lunii octombrie), iar efectul a fost cel urmărit: reducerea considerabilă a timpului consumat de călători în tramvaie și autobuze, în special la orele de vârf.

La intrarea pe culoarul unic va fi aplicată semnalizarea rutieră verticală corespunzătoare, mai exact indicatoarele BANDĂ REZERVATĂ CIRCULAȚIEI AUTOVEHICULELOR DE TRANSPORT PUBLIC DE PERSOANE și DRUM OBLIGATORIU PENTRU CATEGORIA DE VEHICULE.

Totodată, vor fi înlocuite indicatorul OCOLIRE cu OCOLIRE LA PEROANELE DE ÎMBARCARE A CĂLĂTORILOR și BALIZĂ BIDIRECŢIONALĂ cu BALIZĂ DIRECŢIONALĂ CARE INDICĂ OCOLIREA OBSTACOLULUI PRIN DREAPTA.

Pe prima bandă de circulație a ambelor sensuri de pe întreg tronsonul de drum menționat vor fi montate indicatoare rutiere OPRIREA INTERZISĂ. Totodată, aceasta va fi eliberată de autovehiculele staționate.

La intrarea pe culoarul unic va fi aplicat marcaj rutier corespunzător, adică inscripțiile BUS (pentru autobuze) și TRAM (pentru tramvaie). Marcajul rutier transversal de interzicere adaptat cerințelor va fi aplicat atât la intrarea pe culoar, cât și pe traseul tronsonului în baterii succesive.

Traseul unic va fi separat fizic de a doua bandă de circulație a ambelor sensuri de mers prin montarea unor elemente auxiliare de semnalizare rutieră, anume popici. Lângă elementele de separare a culoarului unic, spre a doua bandă de circulație a ambelor sensuri de mers, se va aplica marcaj rutier de tip E (LINIE CONTINUĂ SIMPLĂ).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments