Conducerea Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV Iași, fosta USAMV) a decis suplimentarea burselor studențești prin introducerea a trei categorii noi de recompense pentru tinerii activi și implicați în diverse activități culturale, sportive și profesionale. Astfel, pe lângă bursele pentru activitățile desfășurate în campus, acordate în premieră în România, tinerilor care lucrează part-time pentru instituția de învățământ superior, vor fi alocate și burse speciale pentru activități sportive, culturale și profesionale (de internariat).
„Ne-am propus ca bursele speciale să fie acordate studenţilor USV Iaşi, care participă la cel puțin 2/3 din programul activităților sportive sau cultural-artistice, extracurriculare. În același timp, ne-am propus ca obținerea burselor speciale să nu fie condiționată de acordarea altei categorii de bursă. Conform regulamentului de acordare a burselor, acestea se oferă din veniturile proprii ale Universității”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitățile sociale. De asemenea, au fost instituite opt burse de internariat pentru studenții care desfășoară activități în cadrul Spitalului clinic pentru animale de companie. Trebuie menționat că USV Iași mai acordă burse, din venituri proprii, și pentru studenții de altă cetățenie, de la studii de licență și master, bursieri ai statului român.
Studenții de la USV Iași beneficiază de burse mai mari cu 30 la sută, din semestrul al II-lea al anului universitar trecut. Astfel, cea mai mică bursă are valoarea de 700 lei (bursa socială), bursele de merit III, II și I sunt în valoare de 750 lei, 850 lei, respectiv 900 lei, cuantumul bursei de performanță academică și performanță științifică fiind de 1200 lei. Bursele speciale, indiferent de categorie au valoarea de 825 lei.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi