Pianistul Bogdan Vaida a devenit cunoscut mai întâi în Germania, prin intermediul Klassik mittendrin, turneu muzical care a debutat în octombrie 2015. Notorietatea în România și-a câștigat-o ulterior, datorită seriei de concerte Classic Unlimited, la Iași concertând prima dată în 2017, la Hala Fix. Pe lângă faptul că este un artist desăvârșit, impresionează prin faptul că „își face lecțiile”, documentându-se foarte mult despre fiecare melodie sau compozitor abordat. În plus, deși clujean, are o căldură și un talent aparte de povestitor care aduce mai degrabă a Ion Creangă.
Pianistul care a dus muzica clasică printre oamenii simpli din Germania
Cum ai ajuns în Germania?
Am plecat cu o bursă Erasmus la Freiburg. Nu știam germană, așa că au fost câteva luni aventuroase. Bursa s-a prelungit cu un semestru. După aceea profesorii de acolo au vrut să rămân și așa am continuat studiile. Deși concurența la master era foarte mare, am primit un loc într-o clasă de soliști. Apoi am avut ocazia să lucrez la un atelier de piane, am avut elevi, am avut concerte… A fost din una-n alta, nu a fost o decizie prin care să aleg România sau Germania.
Povestește-ne despre Klassik mittendrin, proiectul din Germania de la care a pornit Classic Unlimited.
În Germania vin muzicieni grozavi, din toată lumea. Cei mai buni dirijori, pianiști, violoniști, orchestre etc., dar publicul care merge la concerte are o medie de vârstă foarte înaintată. Oamenii care se duc acum la concerte au 70-80 de ani, nu știu ce se va întâmpla peste 10-20 de ani. În plus, de regulă sunt aceiași oameni, iar biletele sunt foarte scumpe. De aceea oamenii care nu sunt obișnuiți cu sălile de concerte, care nu au crescut sau cărora nu le place în mod deosebit muzica clasică, nu se duc. Aveam mulți prieteni care nu erau muzicieni și care nu fuseseră niciodată la un concert de muzică clasică. M-am gândit să fac niște concerte pentru ei. „Klassik” se referă la muzica clasică, „mittendrin” înseamnă în mijlocul lucrurilor, adică acolo unde are loc viața de zi cu zi. Asta e ideea proiectului: să ducem muzica acolo unde oamenii își duc viața de zi cu zi, unde lucrează și printre oamenii simpli. Singurele condiții pentru concerte sunt ca oamenii să aibă curiozitatea să asculte muzică clasică și să putem duce pianul.
La început am vrut să fac un concert într-o fostă șură de la marginea satului în care locuiam, dar a fost foarte dificil. Ea funcționa ca un soi de club. Trebuia să o închiriez, să fac rost de scaune, nu știam cum să duc pianul acolo. Eram pe punctul de a renunța. Un prieten care avea un atelier de motociclete și care nu fusese la vreun concert de muzică clasică mi-a zis să vin să cânt la el. Atelierul de motociclete era cam de două ori cât o sufragerie normală. Împreună cu niște prieteni am dus acolo un pian. Când ne-a văzut amicul, mi-a zis că dacă tot ne-am obosit atât, mai bine să organizăm două concerte, în două weekend-uri consecutive. La ambele concerte a fost plin-plin. Înainte de a începe m-am gândit că nu va veni nimeni. Cine a mai auzit de concert de pian în atelier de motociclete? Am cumpărat o ladă de bere și una de apă minerală și am zis că, dacă nu vine nimeni, le cânt lui și soției lui și după aceea bem o bere. Dar nu a fost așa. A fost o experiență interesantă. A fost o atmosferă foarte degajată, le-am explicat ce cânt, au pus întrebări.
După experiențele din garaj câțiva dintre spectatori au vrut să dau concerte în locurile pe care le dețineau, adică o persoană care avea un atelier de mașini de epocă, un cuplu care avea un magazin de optică și o prietenă de-a mea care are un cabinet particular de fizioterapie. Și astfel au mai urmat trei concerte. În urma concertelor din atelierul de mașini de epocă și din magazinul de optică au urmat alte concerte. Astfel am concertat la o reprezentanță Mercedes și la o stație de epurare. Proiectul s-a extins, dar a rămas la nivel de regiune. Am avut câteva concerte în Elveția. Acolo am cântat în locuri interesante, cum ar fi o fabrică de roboți industriali și în Gugelmann Paul-Museum, un muzeu de mașinării poetice realizat de un fost designer de pantofi.
Cum vezi viitorul proiectului?
Îmi place foarte mult pentru că este un proiect foarte personal, foarte intim. Mergând din gură-n gură, cumva ești tot timpul printre prieteni. Din cauza asta ne-am și ferit să-l facem foarte mare. Proiectul continuă, dar acum e într-o pauză forțată. Sunt multe restricții. Ne facem planuri să continuăm anul viitor. În 2020 aveam programate șapte concerte. Toate au fost anulate de la o zi la alta. Am avut un singur concert, în toamnă, la marginea unei păduri. A fost frumos. A venit foarte multă lume, pentru că nu se întâmpla aproape nimic în perioada aceea.
Germania sau România?
Mă simt acasă și în România, dar și în Germania. Pentru mine sunt importanți oamenii cu care ai de a face. Locul în care am locuit, în Pădurea Neagră, este foarte frumos. Mă simt foarte legat, îmi plac foarte mult munții și pădurile. Îmi lipsesc locurile de acolo, oamenii sunt foarte de treabă. Poate unii se gândesc la diferențele de natură economică, dar pentru mine nu a fost așa. În Germania mi-a fost tot timpul dificil să mă descurc… chiar și cu chiria. Deci din acest punct de vedere nu a fost așa roz.
Ai pomenit de bani. Un artist bun poate trăi numai din muzică sau ești o excepție?
Nu știu ce să zic, dar eu încă trăiesc. Este foarte important ce înseamnă să poți trăi, de câte lucruri ai nevoie. Dacă ai nevoie de multe lucruri și de mulți bani, atunci clar nu. Ține și de conjunctură și să ai și un pic de noroc, asta e clar. Sunt situații din care este greu să ieși dacă nu ai posibilități financiare. Deocamdată nu mă plâng, dar e drept că eu nu vreau multe lucruri.
Care e media de vârstă la concertele tale?
Este surprinzător de mică. Vin foarte mulți tineri la concerte, lucru care-mi place. Media de vârstă la concertele mele din România este mult mai mică decât cea din Germania, iar cea de la concertele mele din Germania este mult mai mică decât cea din sălile clasice de concerte din Germania.
Classic Unlimited, fratele român al Klassik mittendrin
Classic Unlimited a ajuns deja la a cincea ediție. Cum a început?
După circa doi ani de concerte în Germania, cei de la Asociația Fapte din Cluj-Napoca, care este cunoscută și pentru festivalurile Jazz In The Park și Art In The Street, mi-au propus să aducem proiectul și în România. Fratele meu lucrează în această asociație, iar eu am mai lucrat cu ei la primele ediții ale Jazz In The Park. M-au întrebat dacă vreau să facem acest proiect și în România. În țară avem o finanțare, iar lucrurile se simplifică pentru mine, în sensul că nu mă ocup de partea de organizare. Proiectul a devenit mai profesionist. În Germania nu am avut altă finanțare. Cu banii din donații am încercat să mă descurc cu chiria și celelalte cheltuieli. În România e altfel, suntem o echipă întreagă. Pentru mine este un lux extraordinar, pentru că trebuie doar să mă duc să cânt. Este o situația ideală, îmi trăiesc visul. Vom vedea cât timp va fi posibil.
Vorbești cu foarte multă afecțiune despre muzică. Piesele interpretate par a fi copiii tăi.
Sunt copiii acelor compozitori. Petrec foarte mult timp cu muzica. Caut lucruri interesante despre piese. E foarte important să știi cel fel de om era compozitorul respectiv, în ce situație a scris piesa respectivă. Toți compozitorii care au avut ceva de spus au plecat de la o trăire, de la o poveste, de la ceva din viață. Este esențial să știi acele lucruri pentru că poți să descoperi ce a fost în spatele muzicii. Acesta este scopul nostru: să căutăm despre ce este vorba în muzică. Asta mi se pare mie interesant la muzică și de aceea vorbesc în concertele mele. Mulți oameni consideră că am învățat asta în Germania, dar nu e adevărat. Am lucrat mult cu profesorul Wolfgang Marschner, un violonist foarte cunoscut. A murit anul trecut, la aproape 94 de ani. Prima dată când am fost la festivalul pe care-l organiza am cântat un bis și am spus publicului ce piesă urma. S-a enervat foarte tare, ne-a zis că nu e treaba noastră să vorbim pe scenă, iar cei care nu cunosc piesa nu au decât să se informeze. Pe mine chestia asta m-a lăsat mască. Nu înțeleg logica, probabil ține și de generații.
Nu vreau să țin prelegeri sau să le spun oamenilor informații care oricum pot să le găsească în cărți sau pe internet. Scopul e să aibă posibilitatea să asculte muzica mai profund, să aibă o idee care este firul conducător al piesei, ca să știe ce să asculte. Nu poți să conștientizezi forma unei piese dacă nu ai auzit-o în întregimea ei. De unde să știi cum se termină când ea abia începe? De aceea cred că ajută publicul să vorbești despre muzica pe care o cânți.
Îți place să concertezi în locuri neobișnuite. Cum a fost să cânți la sanctuarul urșilor din Zărnești?
A fost complet altceva decât mă așteptam. Înainte de concert ne gândeam că va fi drăguț pentru că vom vedea ursuleții. După ce ni s-a spus despre ce este vorba și când am văzut urșii, ne-am dat seama despre ce este vorba și ce poveste tragică au. În acel sanctuar sunt 111 urși și fiecare are o poveste despre cât de răi au fost oamenii cu ursul respectiv și despre cât de faini sunt oamenii de la sanctuar, care îi iau și îi protejează. În timpul concertului au venit vreo zece urși. Au distras atenția publicului, dar având în vedere ce poveste are locul și ce inspiră, am acceptat asta.
Cum a fost primul concert Classic Unlimited la Iași?
Primul concert a fost în 2017, la Hala Fix. A fost și prima dată când veneam la Iași. Ulterior am revenit cu turneul, dar nu am apucat să văd foarte mult. Atmosfera generală a orașului mi-a plăcut mereu. Un lucru foarte fain de fiecare dată când am fost la Iași a fost căldura oamenilor. Într-unul dintre anii trecuți am cântat la fostul Muzeu al Teatrului, în prezent sediul unei firme de IT. În dimineața de dinainte de concert am făcut o repetiție. M-am scuzat de un milion de ori că trebuie să deranjez, dar ei și-au deschis ușile să audă mai bine. A fost incredibil. Am avut un concert și în Palatul Culturii, un loc absolut impresionant. Vreau să revin ca turist.
La finalul concertului din acest an ai spus că a fost cel mai frumos din 2021…
Anul acesta la Iași au fost chiar surprinzător de mulți oameni. A fost unul dintre cele mai faine concerte de anul acesta și în general din Classic Unlimited. A fost plin și oamenii așa de… am simțit că voiau să fie acolo, voiau să asculte muzică, au apreciat ce s-a întâmplat. Toată echipa a simțit că am fost bineveniți, a simțit căldura și curiozitatea oamenilor. Și locul, Muzeul Poezie(i), este foarte fain. Despre Cluj-Napoca se spune că este un oraș grozav, de cinci stele, dar nu am văzut un muzeu atât de fain ca Muzeul Poezie(i). Colegii mei, care cunosc Clujul mult mai bine decât mine, au spus la fel. Primul lucru pe care o să-l fac când voi reveni ca turist la Iași va fi să revăd cu atenție exponatele din acest muzeu.
text preluat curierul.ro
