Polițiștii de frontieră au descoperit mai multe persoane cu documente de călătorie false. Cetățenii au mărturisit că le-au cumpărat cu 200 de euro

0
62

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unor tineri, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, respectiv un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care s-au dovedit a fi false.

În data de 25 octombrie a.c., în jurul orelor 12.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei B.A., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, într-un portmoneu, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.

„În aceeaşi zi, în jurul orelor 19.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, în acelaşi punct de trecere, un alt cetăţean din R. Moldova, A.B., în vârstă de 21 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false”, au transmis polițiștii de frontieră.

Cei doi tineri au declarat polițiștilor de frontieră că au achiziţionat documentele plătind fiecare suma de 200 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments