Spitalul Modular de la Lețcani va fi manageriat de armată

0
126

Spitalul Modular de la Lețcani, cel mai mare spital de acest tip din țară, se va redeschide sâmbătă cu o echipă medicală a Ministerului Apărării Naționale (MApN) la managementul unității medicale, pentru a trata pacienți COVID-19.

„La solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, o echipă medicală formată din 25 de persoane constând în medici, asistenți medicali, brancardieri, va prelua de sâmbătă, 9 octombrie, managementul Spitalului Modular de la Lețcani, județul Iași, astfel încât această unitate medicală mobilă să înceapă tratarea pacienților COVID-19.

Totodată, ministrul apărării naționale a dispus măsuri de creștere a capacității de acțiune pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu COVID-19 și de vaccinare a populației la nivel național, astfel:

Forțele Aeriene Române vor pune la dispoziție capabilitățile de transport aerian necesare, adaptate pentru transport pacienți sau materiale sanitare destinate prevenirii infectării cu virusul SARS-Cov-2, care vor putea efectua, la solicitare, în cel mai scurt timp, misiuni în țară sau în străinătate.

Toate cele 11 spitale militare și cele trei unități sanitare mobile din București, Constanța și Timișoara își vor extinde gradual capacitatea de tratare a pacienților cu COVID-19 pentru forme ușoare, medii sau severe.

În același timp, rețeaua sanitară proprie a MApN continuă să asigure zilnic 34 de fluxuri de vaccinare cu vaccinurile Pfizer și Moderna, în cele 11 spitale militare din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara, la care se adaugă Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială «Gl. Aviator Victor Atanasiu», Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino» și Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) «Acad. Ștefan Milcu» din București.

Suplimentar, începând de luni, 11 octombrie, în cadrul centrelor de vaccinare care funcționează în spitalele militare din Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara va fi înființat și câte un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson, iar în București va funcționa, de la aceeași dată, un flux cu acest vaccin la CMDTA «Acad. Ștefan Milcu», din strada profesor Grigore Cobălcescu nr. 26”, arată un comunicat al Ministerului Apărănii Naționale.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments