Un pompier a fost prins în flagrant în timp ce îi oferea 500 de euro unui polițist

0
128

Pompierul Sorin Neagu a fost prins în flagrant de către procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași în timp ce acesta oferea suma de 500 euro unui polițist ca mită pentru a-l scăpa pe fratele său de un dosar penal.
Procurorii au cerut magistraților Tribunalului Militar Iași să aprobe arestarea preventivă pentru 30 de zile a plutonierului-adjunct Sorin Neagu de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce oferea mită unui polițist. Subofițerul Sorin Neagu este pompier la Piatra Neamț și a încercat să-l mituiască pe polițist pentru că acesta să mușamalizeze un dosar penal deschis pe numele fratelui său.

„Din probatoriul administrat a rezultat că la data de 21.10.2021, în jurul orei 15.00, în incinta unui post de poliție, inculpatul militar i-a remis unui agent de poliție suma de 500 euro, cu scopul declarat de a-l determina pe acesta din urmă, în calitate de organ de cercetare penală, să administreze sau să evalueze părtinitor probatoriul administrat într-un dosar penal având că obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ce ar fi fost comisă de fratele subofițerului”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul Militar.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments