Cursul va avea loc în Malta, în perioada 9 – 12 noiembrie 2021. În cadrul acestui seminar vor fi prezentate teme care vizează uniformizarea deciziilor arbitrilor în cadrul jocului de futsal și vor fi analizate noile amendamente și modificări ale regulamentului de joc. De asemenea, arbitrilor li se va prelucra metodologia de aplicare a sistemului de asistență video, nou introdusă în futsal la Campionatul Mondial din Lituania, care a avut loc în acest an.
Cei 46 de arbitri vor susține o serie de teste fizice și teoretice, în urma cărora vor fi selectați cei mai buni oficiali care vor fi delegați la Campionatul European de anul viitor, din Olanda. Competiția se va desfășura în perioada 19 ianuarie – 6 februarie în orașele Amsterdam și Groningen.
„Mă bucură parcursul internațional de până acum a lui Vlad. Sunt convins că va face o figură frumoasă la cursul din Malta și avem speranțe că în viitorul apropiat va face pasul spre Elite Category. Arbitrajul ieșean are nevoie de astfel de performanțe. Sunt convins că și la fotbal, în câțiva ani, Iașul va avea reprezentanți la cel mai înalt nivel”, a declarat Sorin Boca, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Iași.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi