Deși la început 6 candidați şi-au depus dosarele, în aceste momente doar 3 dintre aceștia mai ai dreptul să candideze. Comisia de analiză a respins candidatura pentru Chelaru Liliana, Rusu Vasile dar și pentru Scripniciuc Ioan.
Fostul chestor Ioan Scripniciuc se gândeşte să conteste excluderea
Cei doi candidaţi – fostul chestor Ioan Scripniciuc şi juristul Vasile Rusu – au prezentat la dosar că sunt absolvenţi ai cursurilor postuniversitare organizate chiar de către UMF Iaşi. Spre exemplu, Ioan Scripniciuc ne-a pus la dispoziţie diploma pe care a depus-o la dosar, un certificat de absolvire al cursurilor postuniversitare de perfecţionare, pentru o durată de 20 de zile, în specializarea „Management sanitar”.
„Dosarul a fost respins pentru că absolvirea cursurilor postuniversitare de perfecţionare în «management general» la UMF Iaşi nu ar fi «agreate» de Ministerul Sănătăţii. Cursurile pe care le-am absolvit sunt creditate de CMR (Colegiul Medicilor din România) pe Educaţie Medicală Continuă (EMC). Amintesc că UMF Iaşi este acreditată. Dacă nici asemenea cursuri nu sunt «agreate»… În anunţul de concurs se precizează că sunt necesare cursuri de «management sau management sanitar». Eu m-am încadrat la prima formă de curs. Analizez dacă voi depune contestaţie”, a declarat Ioan Scripniciuc pentru „Ziarul de Iaşi”.
Trei candidaţi pentru postul de manager al Institutului de Psihiatrie Socola din Iași au fost respinși
În concursul pentru ocuparea postului de manager al Institutului de Psihiatrie Socola din Iași au mai rămas doar 3 candidaţi după dosarele a altor 3 persoane au fost respinse de către comisia de concurs.
Dosarul lui Chelaru Liliana a fost respins pentru că nu are examen medical de specialitate, din care să rezulte faptul că este apt din punct de vedere neuropsihic, conform art.1 alin1. litera f și art. 12 litera h din OMS 1520/2016.
În schimb, dosarul lui Rusu Vasile a fost respins pentru că acesta nu are cursuri de perfecționare în management:
Nu este absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și nu este absolvent al unui master sau doctorat în management sanitar, economic ori administrative organizat într-o instituție de învăţământ superior superior acreditată, potrivit legii, conform art. 1, alin 1, litera c din OMS 1520/2016 și art. 1 al OMS 1113/2010.
Scripniciuc Ioan a fost respins din același motiv pentru care a fost respins şi Rusu Vasile
Nu este absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și nu este absolvent al unui master sau doctorat în management sanitar, economic ori administrative organizat într-o instituție de învăţământ superior superior acreditată, potrivit legii, conform art. 1, alin 1, litera c din OMS 1520/2016 și art. 1 al OMS 1113/2010.