La mai bine de patru luni de la evenimentele rutiere produse pe Autostrada A2 București – Constanța, soldate cu 15 accidente de circulație si rănirea mai multor persoane, care au scandalizat opinia publică prin faptul că respectivii conducători auto au manifestat o conduită rutieră neadecvată și periculoasă, și mai mult, unii dintre aceștia neînțelegând implicațiile ce au putut decurge din încălcarea regulilor de circulație, la nivelul Guvernului României a fost inițiat Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care prezintă modificări substanțiale.
În primul rând este vorba despre sancționarea comportamentului agresiv al conducătorilor de vehicule care vor fi pedepsite cu amenda prevăzută la clasa a-IV-a de sancțiuni (de la 1305 lei până la 2900 lei), prin astfel de comportament înțelegându-se următoarele:
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând dn stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;
- conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă in gol a roților motoare;
- intimidarea conducătorilor de vehicule prin circulația la o distanță foarte redusă înainte, în spate cât și în lateral;
- mersul cu spatele cu un vehicul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia sau realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia ori – situație des întâlnită în traficul cotidian;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau lumioase de natură a obliga nejusificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație.
De asemenea, legiuitorul a adus noi modificări asupra abaterilor ce privesc neacordarea priorității care până la acest moment se sancționau cu amenda prevăzută în clasa a-II-a de sancțiuni (de la 580 lei până la 725 lei) și cu aplicarea măsurii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, sens în care, în viitor nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere urmând a fi pedepsită prin aplicarea amenzilor cuprinse în clasa a-III-a de sancțiuni (de la 870 lei până la 1160 lei) cu aplicarea măsurii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru următoarele situații:
- neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
- nerespectarea regulilor privind depășirea;
- neacordarea priorității de trecere a pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului.
O altă modificare demnă de menționat este aceea prin care legiuitorul încearcă temperarea comportamentului indisciplinat în trafic prin sancționarea cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 1305 lei până la 2900 lei) și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru următoarele situații:
- depășirea cu mai mult de 70km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv;
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
- efectuarea de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.