Sfântul Andrei, patronul spiritual al românilor, este sărbătorit la 30 noiembrie, însă în noaptea de dinainte unele obiceiuri asigură protecție oamenilor, animalelor si gospodăriilor, pe care țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt.
Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridica. „Andreiu’ cap de iarna” cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mâna vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”.
Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale. În această noapte se desfășoară cea mai importanta acțiune: „păzitul usturoiului”. Fete și flăcăi, veghează și petrec, tocmai pentru a înzestrat usturoiul cu calitățile necesare îndepărtării primejdiilor. De asemenea usturoiul va servi drept remediu terapeutic, va aduce pețitori – purtat la brâu.
Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și câmpurilor se aduc crenguțe de vișin în casă (care vor înflori până la Crăciun) sau se seamănă boabe de grâu în mici recipiente.
Fetele încearcă semnele propriului destin: caută chipul viitorului soț în forma pe care o ia plumbul sau cositorul topit și apoi brusc solidificat prin turnarea în apă; stau peste noapte în fața unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul viitorului bărbat; pun busuioc sub perna și apoi se culcă, sperând să-și viseze soțul.
Noaptea Strigoilor – se ajunge la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este noaptea de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte. Strigoii sunt foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Ei calatoresc pe pamant si pe ape, scotand sunete infricosatoare, calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi. Prin unele parti se crede ca strigoii iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara. Se mai spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor. Ei se bat cu strigoii vii, cu strigoii-oameni. A doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile de pe fata, notează Creștin Ortodox.ro
