În luna octombrie 2021 jandarmii ieșeni au efectuat un număr de 135 misiuni de asigurare a ordinii publice și în cooperare cu alte instituții, 84 misiuni pentru punerea în executare a mandatelor de aducere, 443 misiuni de menținere a ordinii publice, în cooperare cu Poliția, atât în mediul urban, cât și rural. Totodată, s-au derulat 59 activități de prevenire, în cadrul cărora cetățenii au fost informați cu privire la măsurile dispuse pentru evitarea și combaterea răspândirii virusului Sars Cov2, iar 194 persoane au fost verificate la domiciliu, în vederea respectării măsurilor de izolare sau carantină.
Pe timpul activităților desfășurate au fost aplicate un număr de 544 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 157.000 lei. Dintre acestea, un număr de 159 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor stabilite pe linia prevenirii răspândirii virusului Sars Cov2.
În perioada următoare se continuă măsurile de ordine publică în comuna Probota, în zona unde a fost prelungită carantina, pentru o perioadă de 7 zile, începând cu data de 31 octombrie 2021. În vederea asigurării ordinii publice și a respectării măsurilor de carantină, la fața locului acționează în sistem mixt mai multe echipaje de jandarmi și polițiști.
Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor să acorde atenția cuvenită, pentru punerea în aplicare a măsurilor de autoprotecție sanitară și să nu se implice în acțiuni care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.