Revoltă în mediul online a studenţilor Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatea „A.I Cuza” din Iași, după ce conducerea instituţiei a decis majorarea taxelor la licenţă şi la masterat.
Astfel, la licenţă, pe an, un student va plăti 4.000 de lei în loc de 3.000 de lei, în timp ce la masterat s-a majorat la 5.000 de lei de la 3.500.
Reprezentanţii studenţilor în Consiliul Facultăţii au acuzat, într-o postare făcută pe Facebook, că nu au fost informaţi din timp, nu s-a dezbătut acest aspect şi că ei sunt singurii care au votat împotrivă.