LA INVITAȚIA CONSILIULUI JUDEȚEAN IAȘI, O ECHIPĂ A CNAIR VA VENI SĂPTĂMÂNA VIITOARE ÎMPREUNĂ CU PROIECTANTUL, PENTRU DISCUȚII CU AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE. ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRII, REPREZENTANȚII CJ VOR TRANSMITE TOATE OBSERVAȚIILE PRIMITE DIN PARTEA CETĂȚENILOR ȘI A PRIMĂRIILOR ÎN LEGĂTURĂ CU VIITORUL TRASEUL AL AUTOSTRĂZII MOLDOVEI.
Costel Alexe, președinte CJ, a declarat: „În ultima perioadă, au fost organizate mai multe întâlniri de lucru între Consiliul Județean Iași – Iași County Council, Primăria Municipiului Iași, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și UAT-urile de pe traseul viitoarei autostrăzi, inclusiv o dezbatere publică pe care CNAIR a organizat-o cu locuitorii din zonă și toți cei interesați de proiectul A8, astfel încât să fie aleasă varianta optimă de traseu. Din primele discuții, s-a solicitat modificarea traseului pe sectorul cuprins între Lețcani și Golăiești și a reieșit nevoia de a dezvolta o soluție de traseu «hibrid», care sa ocolească zonele aflate în dezvoltare urbană. O parte dintre UAT-uri au transmis către CNAIR puncte de vedere cu privire la traseul autostrăzii pe sectorul Lețcani – Golăiești, iar în prezent, prestatorul efectuează analize tehnice în vederea modificării traseului autostrăzii pe acest sector. În ceea ce privește sectorul cuprins între Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos, în lungime de 30 de km, au fost demarate în data de 12.10.2021 investigațiile geotehnice.️ Avem în față cel mai important proiect de infrastructură de transport pentru întreaga regiune de nord-est și cea mai mare oportunitate de a lega estul de vestul țării, dar și de Republica Moldova. De aceea, trebuie să ne unim toate forțele pentru ca proiectul A8 să se îndeplinească. Iașul și Moldova merită autostradă!”.