Scrisoarea primarului Mihai Chirica adresată angajaților CTP Iasi

0
99

Scrisoare a primarului Mihai Chirica adresată angajaților Companiei de Transport Public Iași:

Stimaţi lideri de sindicat,
Doamnelor şi domnilor,

Vă trimit acest mesaj pentru a sublinia unele aspecte care privesc Compania de Transport Public Iași în condițiile desfășurării protestului declanșat marți, 2 noiembrie 2021.

Din capul locului, vreau să îmi reafirm totala susținere pentru modernizarea și dezvoltarea transportului public ieșean, arătând aici faptul că, la inițiativa mea, în ultimii ani de zile, s-au făcut eforturi substanţiale şi cu eforturi financiare uriaşe pentru modernizarea transportului public din municipiul Iaşi. Pe lângă banii investiţi în modernizarea căii de de rulare a tramvaielor, a fost modernizat întregul parc auto al CTP Iași, fiind aduse la Iași autobuze de ultima generație, cu dotări și caracteristici tehnice la nivel european. În același timp, în Iași circulă deja primele tramvaie moderne, parte a lotului de 32 de tramvaie contractate deja. De asemenea, în anii următori vor ajunge la Iaşi şi 44 de autobuze electrice care vor contribui semnificativ la modernizarea transportului public din oraşul nostru.

De asemenea, ştiţi foarte bine că în perioada următoare vor fi investite fonduri substanţiale pentru modernizarea depoului din Dacia, la care se adaugă extinderea căii de rulare a tramvaielor spre zona Complexului ERA.

Nu în ultimul rând, municipalitatea depune eforturi susținute pentru rentabilizarea activității CTP Iași prin extinderea liniilor de transport către comunele limitrofe Iașului, în acest sens fiind înființată Asociația Metropolitană de Transport Public Iași.

Pe tot parcusul activităţii mele de primar, am avut ca prioritate asigurarea veniturilor salariale pentru vatmanii, conducătorii auto, precum şi pentru toţi ceilalţi angajaţi ai CTP Iași, convins fiind că aceasta reprezintă o condiție motivantă pentru modul în care vă desfăşuraţi activitatea.

Pe de altă parte, sunt de părere că actuala situație dificilă nu trebuie politizată în nici un fel. Amintesc aici faptul că reprezentanții USR din Consiliul Local Iaşi nu au votat bugetul local pe anul 2021 (unde se regăsesc sume importante alocate pentru transportul public), aceeaşi formațiune politică opunându-se în ședința de plen din 1 noiembrie 2021 rectificării bugetare care prevedea creșterea bugetului CTP Iași de la 140 de milioane de lei la 155 de milioane de lei, parte din acești bani fiind destinați acoperirii costurilor salariale ale companiei.

De asemenea, am aflat cu revoltă despre implicarea directă a useriştilor în cooptarea unor angajaţi ai CTP Iaşi în perturbarea activităţii companiei, asta ca o replică la ceea ce s-a întâmplat în Timişoara, „oraş emblemă” pentru criza serviciilor publice oferite cetăţenilor după preluarea Primăriei de către USR.

În acest context, îmi afirm încă o dată totala deschidere pentru purtarea unui dialog rațional, responsabil, cu toți angajații CTP Iași, având un deplin respect pentru munca pe care o desfăşuraţi.

Aici trebuie avut în vedere un aspect esențial: activitatea dumneavoastră o realizaţi în serviciul ieșenilor, cetățeni care, de altfel, vă asigură și încasările din care provin veniturile salariale. Prin urmare, neprezentarea la serviciu înseamnă o totală lipsă de respect față de toți ieșenii care folosesc transportul public.

Sunt convins că în rândul conducătorilor auto din cadrul CTP Iași există numeroși oameni responsabili care au puncte de vedere echilibrate și sunt dispuși să dialogheze în condiții normale, nu de presiune. Îi rog să nu se lase influențați de diverse personaje care s-au opus din răsputeri și au criticat modernizarea transportului public ieșean, iar acum au devenit cei mai mari “avocați” ai cauzei angajaților de la CTP Iași.

Prin urmare, îndemn pe toți conducătorii auto să dea dovadă de responsabilitate față de meseria lor, iar acest lucru o puteţi face doar ieșind cu autobuzele pe trasee, acolo unde vă așteaptă mii de ieșeni a căror viață a fost perturbată de această întrerupere a activităţii.

De altfel, aceasta este și condiția în care văd posibilitatea purtării unui dialog: conducătorii auto să iasă la stradă, readucând astfel normalitatea care va permite o discuție așezată, lipsită de presiuni, un dialog care, cu siguranță, va aduce lucruri bune pentru toţi angajații CTP Iași!

În speranța purtării acestei discuții raţionale, calme și aplicate, aștept răspunsul dumneavoastră faţă de această solicitare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments