Ioana Mihăilă, care a deținut funcția de ministru al Sănătății din partea USR PLUS, subliniază nevoia de a fi accelerate demersurile de a demara ridicarea Spitalului Regional Iași. După cum arată Ioana Mihăilă, A fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea spitalului.
„În cazul în care nu vor exista contestații, Ministerul Sănătății ar trebui să urgenteze procedurile, așa încât lucrările să poată începe cât mai rapid”, declară într-o postare pe Facebook.
Mai departe, declară că „Am monitorizat îndeaproape acest proiect în mandatul de ministru. El reprezintă o necesitate majoră pentru pacienții din regiune.
Noul Spital Regional de Urgență Iași – COVID-19 va aduce pentru Moldova o infrastructură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, al echipamentelor și tehnologiei IT”.
Una dintre noutățile pe care le va aduce noua unitate spitalicească este că va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic.
Acesta va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională, neuroștiințe etc.
„Spitalul este prevăzut a deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic”, arată în continuare Ioana Mihăilă.