A fost semnat contractul de proiectare pentru Spitalul Regional Iași

0
221

Asocierea Studio Altieri SpA (lider), Steam, Italconsult SpA, Proiect Consulting, Rheinbrucke, K-Box Construction Design, a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență Iași.

Valoarea contractului este de 39 milioane lei, fără TVA, iar proiectul trebuie predat în decembrie 2022. Ulterior, în 2023, poate fi lansată licitația de execuție a lucrărilor având în vedere că SRU are finanțare asigurată de la guvern (credit bancar) și de la Comisia Europeană (fonduri nerambursabile).
Reamintim că Guvernul a adoptat pe 19 august proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) la Bucureşti şi Luxemburg în 20 aprilie anul curent. Finanţarea BEI reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, diferenţa urmând a fi asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.

Noul Spital Regional de Urgenţă Iaşi va înlocui în mare parte infrastructura învechită şi fragmentată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” cu o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural şi medical, al echipamentelor şi tehnologiei IT. Spitalul va utiliza un nou model operaţional de management de spital, financiar, administrativ şi clinic, focalizat pe pacient. Acesta va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite şi va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operaţie, servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe etc.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments