Muzeul de Istorie a Medicinei – UMF Iași găzduiește expoziția de pictură a unei studente a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, eveniment organizat în scop caritabil pentru copii aflați în dificultate. La vernisajul expoziției care a avut loc miercuri, 15 decembrie, a vorbit dr. Richard Constantinescu, titularul disciplinei de Istorie a Medicinei și custodele muzeelor UMF Iași.
Tânăra artistă, Teodora-Cristina Voinia, este studentă în anul III la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. A absolvit Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Tg. Neamț, șefă de promoție, specializarea matematică-informatică. „Înainte de a face primii pași în viața de școlar, unde am descoperit și am acumulat informații din domeniul artelor de la profesori deosebiți, prin încurajările părinților, am pictat pereții camerelor – un suport perfect pentru mulțimea de idei și energia vârstei. Culorile transmit un mesaj ce va fi descifrat, interpretat, apreciat în funcție de vremea și de experiența privitorului. Ce mesaj mai puternic decât «emoția prin care te apropii periculos de mult de tine însuți», după cum este descrisă de către un critic literar contemporan, poate exista? Magia începe atunci când, alături de culorile de pe pânză, ajunge o bucățică din sufletul creatorului, fără ca locul să rămână gol, dimpotrivă.”, a punctat Teodora Voinia.
Suma strânsă din vânzarea tablourilor va fi donată Asociației Glasul Vieții, „păstorită” de preotul Dan Damaschin.