Sediul Operei de la Iași va fi construit, cel mai probabil, după 2025

0
107

Bugetul de stat pe anul 2022 ramane acelasi în ceea ce privesc unele proiecte de investiții: an de an sunt vehiculate destule investiții care nu încep efectiv. Dar, publicarea acestor proiecte într-un document oficial este destul motiv pentru unii politicieni să încerce să câștige capital electoral.
Referirile din bugetul pe anul 2022 sunt identice precum cele din 2021. Bugetele de stat din 2021 și cel din 2022 pot fi consultate la un click distanță: ambele proiecte sunt pe site-ul Ministerului de Finanțe (2021 vs 2022, consultați anexa 3 – bugetul Ministerului Culturii). Singura diferența este că au mai fost adăugați niște ani la implementarea unui proiect sau altul.

Totuși, între timp, guvernul a accesat acel credit (prin care se asigura finanțarea la 8 obiective culturale majore, inclusiv sediul Operei) de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), dar, în bugetul pe anul 2022, sunt aceleași formulări ca în bugetul pe anul 2021, cu mici excepții care țin de plasarea în timp a investițiilor.

În februarie 2021, APIX.ro scria că (preluând mot-a-mot din bugetul pe anul 2021):

„Începând de la această dată, și până la finele anului 2024, vor fi inițiate primele proceduri de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și, ulterior, de lucrări și demararea acestora, pentru imobilele aflate în cea mai avansată stare de degradare”, se arată în bugetul Ministerului Culturii pe anul 2021.
Ce apare în bugetul pe anul 2022:

„Începând de la această dată, și până la finele anului 2025, vor fi inițiate primele proceduri de achiziție publică pentru serviciile de proiectare, și, ulterior, de lucrări și demararea acestora, pentru imobilele aflate în cea mai avansată stare de degradare”, se arată în bugetul Ministerului Culturii pe anul 2022.
În același document (chiar ambele documente) sunt nominalizate obiectivele cele mai degradate: Muzeul Național de Istorie a României, Conacul „Varnav-Liteanu” și Așezămintele Brătianu. Astfel, până în 2025, doar aceste trei obiective ar urma să fie realizate. În cazul celorlalte cinci obiective, deși contractul de credit a fost semnat, nu există vreun proiect concret, iar aici includem și noul sediu pentru Opera Iași.

Reluăm textul publicat în februarie 2021 (înlocuiți 2021 cu 2022 și veți avea același rezultat):
„Proiectul construirii unui sediu propriu pentru Opera Națională Română Iași a fost inclus în bugetul de stat pe anul 2021. Inițiativă figurează pe o listă scurtă de 8 obiective majore de patrimoniu care ar urma să fie reabilitate/construite printr-un program care se va întinde pe 6 ani.

Potrivit Ministerului Culturii, în primii trei ani vor fi finanțate două obiective din București (Muzeul Național de Istorie și Așezămintele „Brătianu”) și unul din Suceava (Conacul „Varnav-Liteanu”).

Necesarul de finanțare pentru cele 8 obiective se ridică la 270 milioane euro, iar 80% din această sumă ar urma să fie asigurată printr-un credit la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), instituția care a dat deja un aviz de principiu în acest sens.

„Începând de la această dată, și până la finele anului 2024, vor fi inițiate primele proceduri de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și, ulterior, de lucrări și demararea acestora, pentr imobilele aflate în cea mai avansată stare de degradare”, se arată în bugetul Ministerului Culturii cu referire la cele trei obiective propuse în primă fază.

Celelalte cinci proiecte vizează:

construirea unui sediu propriu pentru Opera Națională Română Iași
refacerea și modernizarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova
Vila și domeniul „Florica” de la Ștefănești – jud. Argeș
Teatrul Național „Lucian Blaga” și Opera Națională Română Cluj
Fosta garnizoană militară a Timișoarei în scopul funcționării viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste
În ceea ce privește amplasamentul, principalul teren propus de Primăria Iași este situat în incinta parcului din fața turnului UMF, din intersecția Anastasie Panu – Elena Doamna.”

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments