În etapa următoare, de susţinere a proiectului de management, care va avea loc pe data de 6 decembrie, îşi vor prezenta planurile pentru unitatea medicală fostul manager – Bogdan Şaramet, care a fost dat afară anul acesta de Ministerul Sănătăţii din aceeaşi funcţie pentru care candidează, prof. dr. Roxana Chiriţă, medic psihiatru în cadrul institutului, şi Cristina Dobre, care a fost manager la Maternitatea „Elena Doamna” şi Spitalul de Recuperare.
Dintre cei trei candidaţi respinşi, care au făcut şi contestaţie, Liliana Chelaru, cadru didactic la UMF, a precizat pentru „Ziarul de Iaşi” că vrea să conteste în instanţă eliminarea din concurs şi să solicite anularea acestuia. Mai mult, aceasta a spus că va transmite o plângere direct la Ministerul Sănătăţii.