Ieşeanul Nelu G. (61 de ani) este pensionar. Acesta a fost mult timp şofer de autobuz la CTP şi, în data de 15 noiembrie 2016, a fost implicat într-un minor accident rutier. Se afla în cursă şi se îndrepta dinspre Tudor Vladmirescu spre Bucium. A ajuns în staţia CTP de pe Splai Bahlui, a deschis toate cele trei uşi ale vehiculului, a aşteptat să coboare şi să urce călătorii, apoi a pus autobuzul în mişcare. La uşa din spate, o femeie îşi prinsesee piciorul stâng. Apoi, a târât-o câţiva metri până ce a oprit, a deschis uşa și a eliberat victima.
Femeia a avut nevoie doar de 12 zile îngrijii medicale, însă unul din trecători sunase la 112, la faţa locul ajungând echipajele poliţiei şi ambulanţei.
Șoferului i s-a deschis dosar penal pentru „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”. Audiat în calitate de suspect, apoi de inculpat, şoferul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii. Procesul s-a încheiat abia alaltăieri, șoferul fiind condamnat la un an şi şase luni, cu suspendare.