Circulația rutieră de pe strada Hlincea va fi reglementată

0
186

Circulația rutieră de pe strada Hlincea va fi reglementată prin câteva măsuri de siguranță impuse de prezența pe respectiva arteră rutieră a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”. Poliția Municipiului Iași, prin Biroul Rutier, a trimis spre analiză municipalității un set de măsuri care vor contribui la sporirea siguranței pietonilor din zonă.

În primul rând se are în vedere montarea de piloni metalici pe toată lungimea trotuarului de pe aleea Hlincea, pentru asigurarea deplasării elevilor în siguranță, dar și montarea și/sau completarea cu piloni metalici a străzii Hlincea, în dreptul unității de învățământ.

De asemenea, se impune instituirea sensului unic pe strada Hlincea, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu aleea Hlincea (intrarea profesorilor) și intersecția cu celălalt tronson al str. Hlincea (din proximitatea fostului CUG – Fortus), cu sensul de deplasare spre bulevardul Poitiers.

Printre măsurile propuse de Biroul Rutier al Poliției Municipiului Iași se află și montarea indicatorului „Limitare viteză la 30 de km / oră” pe aceste sectoare de drum, la intrarea dinspre șoseaua Nicolina și pe aleea Hlincea, în dreptul parcului, montarea indicatorului „Depășirea autovehiculelor cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă” atât pe aleea Hlincea, cât și pe strada Hlincea, în proximitatea școlii.

Nu în ultimul rând, se recomandă montarea de denivelări de limitare a vitezei pe strada Hlincea, la intersecția cu aleea Hlincea (intrarea profesorilor) și înaintea trecerii pentru pietoni din dreptul blocului nr. 984.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentMai multe obiective istorice din Iasi vor fi consolidate in 2022
Articolul următorPRIMĂRIA IEȘEANĂ VA PLĂTI 3,1 MILIOANE DE LEI PENTRU UN PUZ AL ZONEI CENTRALE
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments