Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct vacante în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea 2022.
Concursul este organizat în baza prevederilor Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin O.M.E. nr. 4597/2021, cu modificările și completările ulterioare (O.M.E. nr. 3026/2022).
La concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
- a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diploma de licența sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
- b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
- c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani.
- d) Au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/ inspectorate școlare/ casele corpului didactic/ Palatu1 Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerului Educației.
- e) Nu au fost sancționate disciplinar în anul școlar curent și în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/ Palatul Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere.
- g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
- h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
La concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct al unei unități de învățământ special pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, condițiile enumerate anterior și au specializarea necesară/ atestatul necesar pentru ocuparea unei funcții didactice în învățământul special, în concordanță cu Centralizatorul în vigoare.
Dosarele candidaților se depun electronic în perioada 19-25 ianuarie 2022, conform Procedurii M.E. de utilizare a platformei de înscriere a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, nr. 10/DTI/17.01.2022.
Dosarele de înscriere vor fi încărcate în aplicația informatică, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Metodologia aprobata prin O.M.E. nr. 4597/2021, cu modificările și completările ulterioare și a Procedurii M.E. de utilizare a platformei de înscriere a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, nr. 10/DTI/17.01.2022.
Proba scrisă va avea loc în data de 18 februarie 2022.
Proba de interviu se va desfășura in perioada 16-25 martie 2022.
Bibliografia pentru concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea 2022, conform anexei nr. 8 (anexei 12 la Metodologie) la Ordinul ministrului educației nr. 3.026/2022 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.597/2021:
- Bush, T. (2015), Leadership și management educațional Teorii și practici actuale, Iași, Editura Polirom, capitolele 1, 2, 3, 4, 8
- Hattie, J. (2014), Învățarea vizibilă, București, Editura Trei, capitolul 9
- Senge, P. (coord.) 2016, Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educație, București, Editura Trei, capitolele VIII.I, IX, XII, XIII.I
- Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data înscrierii la concurs, titlurile I, II, IV (capitolul I), VI, VII
- Statutul elevului, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.742/2016, în vigoare la data înscrierii la concurs
- Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data înscrierii la concurs;
- Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național, document aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3.239/2021 privind aprobarea documentului de politici educaționale Repere pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național. Cadrul de referință al Curriculumului național, partea I, capitolele 2, 4 și partea a 2-a, capitolele 6, 7. 10.
Metodologia de concurs, Procedura M.E. de utilizare a platformei de înscriere a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, nr. 10/DTI/17.01.2022, funcțiile vacante și fișele posturilor pentru directori și director adjunct sunt afișate și pot fi consultate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Iași, precum și pe site-ul http://www.isjiasi.ro/.
Lista funcțiilor vacante poate fi vizualizată accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași: http://www.isjiasi.ro/index.php/management/management-institutional/234-concurs-directori-2022/2165-concurs-pentru-ocuparea-functiilor-de-director-si-director-adjunct-vacante-sesiunea-2022-sesiunea-2022-pdf.