Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă aduce în atenția tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, proiectul „Pregătit pentru Viitor”. Astfel, tinerii cu domiciliul în județul Iași care nu sunt angajați și nu urmează nici o formă de învățământ se pot înscrie la cursul de formare ce îi poate ajuta să obțină noi competențe profesionale în vederea găsirii unui loc de muncă.
Proiectul „Pregătit pentru Viitor” oferă următoarele beneficii:
- Programe de formare profesională: agent de securitate, bucătar, electrician, constructor, operator intoducere și validare date (PC), cofetar, confecționer tâmplărie PVC
- Subvenție pentru participarea la programul de formare profesională de până la 3.600 de lei
- Decontarea transportului pentru participarea la programul de formare profesională
- Certificat de competențe profesionale, emis de A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări) recunoscut la nivel național de către Ministerul Muncii si Ministerul Educației, în baza Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, iar apostilat și tradus este recunoscut la nivel internațional
- Servicii de mediere a muncii
- Servicii de îndrumare la locul de muncă
- Cursuri de formare competențe antreprenoriale
- Subvenție de 25.000 de euro pentru demararea unei afaceri – în anumite condiții.
Persoanele care doresc să se înscrie trebuie să meargă la sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași de pe strada Garabet Ibrăileanu, nr. 4 (lângă Spitalul CFR Iași, Copou), cu următoarele documente:
- Carte de identitate
- Diploma ultimelor studii absolvite
- CV în format Europass
- Certificat de naștere
- Certificat de căsătorie, dacă este cazul.
Documentele pot fi transmise și la adresa de e-mail [email protected].
Pentru informații suplimentare puteți apela la unul din numerele de telefon 0232.219.350 sau 0790.780.592.