Documentul ce are ca scop înlesnirea circulației între țările membre ale Uniunii Europene (UE), în contextul pandemiei de COVID-19, a fost introdus în vara lui 2021 în toate țările comunitare. Potrivit unor schimbări apărute acum o lună, în cazul celor vaccinați, certificatul verde digital privind COVID-19 urmează să fie valabil, începând din 1 februarie 2022, timp de doar nouă luni de la vaccinarea cu schema completă. Certificatul digital se emite și în cazul celor trecuți prin boală sau pentru cei ce se testează.
1. Care-i noua valabilitate a certificatului digital privind COVID-19 pentru vaccinați
După cum a fost stabilit în decembrie 2021 la nivel european, certificatele de vaccinare vor avea o perioadă de acceptare obligatorie de nouă luni (mai exact, 270 de zile) de la vaccinarea completă, indiferent că vorbim despre vaccinurile ce implică administrarea a două doze sau o doză unică.
2. De când se aplică noile reguli privind valabilitatea certificatului
Pentru a acorda suficient timp autorităților din țările membre ale UE pentru punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a perioadei de acceptare, termenul stabilit pentru noua regula privind valabilitatea certificatelor este data de 1 februarie 2022.
3. Cum poate fi prelungită valabilitatea certificatelor
Prin administrarea unei doze booster. Adică, dacă au trecut mai mult 270 de zile de la vaccinarea completă (două doze, în cazul majorității vaccinurilor, sau o doză, în cazul vaccinului Johnson & Johnson), valabilitatea certificatului se poate prelungi prin vaccinarea cu o doză booster. Aceasta se poate face după cel puțin patru luni de la administrarea dozei doi.
4. Pe cine afectează, mai exact, noua valabilitate
Certificatele de vaccinare ce-și vor pierde valabilitatea la 1 februarie, în lipsa unei doze booster, sunt cele emise până în luna mai 2021.
5. Cu cât se prelungește valabilitatea certificatului după ce fac doza booster
Deocamdată, deoarece nu există studii finalizate privind eficacitatea dozelor suplimentare în reducerea transmiterii bolii, nu a fost stabilită o perioadă standard de prelungire. „Pentru moment, nu se va aplica nicio perioadă standard de acceptare în cazul certificatelor eliberate în urma administrării dozelor de rapel, având în vedere că nu există încă suficiente date privind perioada de protecție”, au transmis recent autoritățile europene.
6. Cum apare doza booster pe certificatul digital
Odată cu noua regulă privind valabilitatea certificatului de vaccinare împotriva COVID-19, dozele de rapel se înregistrează de-acum astfel: 3/3 – pentru o doză de rapel în urma unei serii primare de vaccinare de două doze și 2/1 – pentru o doză de rapel în urma unei vaccinări cu doză unică sau a unei doze dintr-un vaccin cu două doze administrate unei persoane vindecate.
7. Se aplică noua regulă privind valabilitatea certificatului și în interiorul țării?
Nu. După cum sublinia vineri Alexandru Rafila, ministrul sănătății, citat de digi24.ro, deocamdată, măsura este valabilă doar în cazul călătoriilor în alte țări ale UE, dar că se analizează posibilitatea introducerii ei și la nivel intern.
8. Doar cei vaccinați pot primi certificatul digital?
Nu. Pe lângă cei vaccinați, certificat digital pot primi și cei ce au fost bolnavi de COVID-19 și s-au vindecat, dar și cei ce se testează.
9. Care-i termenul pentru certificatele generate celor care au trecut prin boală sau s-au testat
În cazul celor trecuți prin boală, valabilitatea certificatului este de 180 de zile, în timp ce, pentru testare, valabilitatea documentului este de 24 sau 72 de ore, în funcție de tipul testului.