„Patriotismul este atunci când dragostea pentru proprii tăi oameni capătă întâietate; naţionalismul, atunci când ura faţă de alţi oameni decât ai tăi ajunge pe primul loc”, spune Charles de Gaulle. Eu mereu m-am considerat patriot. Niciodată naționalist.
Toate momentele astrale ale României au fost opera un patrioți, nu naționaliști.Patrioți luminați, pentru care apărarea intereselor naționale și ale statului nu au însemnat automat excluderea unor categorii de cetățeni, manifestări împotriva celor care trăiau în granițele României și aveau altă etnie sau furtul de la alte națiuni. Naționaliștii în schimb au produs mereu tragedii României: au exterminat minorități, au dus țara în războaie nimicitoare (toate pierdute), i-au redus teritoriul, au produs înapoierea țării și izolarea pe scena internațională. Generații întregi au fost private de împlinire, de bunăstare, de idealuri curate atinse. Bilanțul naționalismului în România este sumbru. Ceea ce am pierdut de la fondarea statului român modern prin lideri și politici naționaliste, transformate în extremism, este practic catastrofic, aproape incomensurabil în termeni materiali, umani și de demnitate națională.
Patriotismul nu este un joc cu sumă nulă. Unirea de la 1859 a fost opera unor vizionari care au fost influențați de iluminismul și romantismul naționalist moderat european în timpul studiilor pe care le-au făcut la Paris, Viena, Berlin sau Roma. Manifestarea revoluționară de la 1848, deși a eșuat, a oferit încrederea, experiența și tactul unei elite intelectuale și politice patriotice să profite de conjunctura oferită de 1859.
Iar conjunctura favorită a venit o dată cu războiul Crimeii. Acest război a fost urmat de decizii importante care au schimbat fața Europei. Fără acest război, Principatele Dunărene nu s-ar fi unit de facto într-un singur stat național, care a și obținut independența într-un final, nu s-ar fi eliberat gurile Dunării atât de controlul rus, cât și de cel austriac, nu s-ar fi obținut neutralitatea Mării Negre. Mai mult, fără acest război țările române nu ar fi devenit un stat-tampon între interesele rusești și cele ale puterilor centrale, situație ce a durat practic până în vremea lui Hitler și Stalin.
Partida Unionistă era la 1859 slăbită, o bună parte în exil și fără șanse de a-și impune agenda în Moldova și Țara Românească. Dar au avut inteligența, neînduplecarea și curajul să profite de conjunctura războiului, de slăbirea Rusiei, de interesele divergente ale Marilor Puteri și, prin măiestria relațiilor diplomatice, a reușit ceea ce nu s-a putut prin revoluție în 1848: Unirea.
Acest moment astral este cu atât mai important cu cât România apare pe harta Europei după 1859. Fără unirea de la 1859, nu am fi avut Monarhia, Independența, Unirea de la 1918 și, pe scurt, nu am fi avut o Țară.
Dar lecția patriotismului generației pașoptiste care, mai târziu, a realizat Unirea de la 1859 nu trebuie să se transforme într-un naționalism șovin, extremist și populist. România a fost și este o țară diversă, omogenitatea rasială și etnică fiind un mit al mișcărilor anti-naționale de extremă dreapta sau stânga. Cum a arătat și istoricul Lucian Boia, declinul României este concomitent cu proiectul unui stat mono-etnic, cu marginalizarea sau eliminarea minorităților. Extremismul interbelic legionar, proiectul genocidal al regimului Antonescu și politica de purificare etnică, urmat de stalinismul și național comunismul xenofob care au redus – până la eliminare în unele cazuri – prin vânzare și amalgamare minoritățile naționale, toate acestea au fost tragedii naționale de care trebuie să ne amintim mereu pentru a înțelege cât de dezastruos a fost naționalismul pentru destinul României.
Dar România are, în ciuda a peste jumătate de secol de politici șovine, genocidale și extremiste multe atuuri create de diversitate și de ceea ce au lăsat alții pentru destinul nostru ca națiune. Ori cu atât mai mult cu cât suntem un popor interesant în concertul popoarelor europene. Limba română este un amestec, fizic suntem un amestec, nicidecum uniform. De exemplu, dacă m-ați pune alături de un naționalist șovin, cu vederi extremiste, și ne-ați prezenta unui japonez, nu cred că ar zice că suntem parte a aceleiași nații. Și totuși, și eu, și prezumtivul ins suntem. E o percepție care mă ajută personal, dar nu pe noi ca națiune. Limba română are influențe slave, fondul e latin, are multe cuvinte de origine turcă, franceză… Sinteza românească e în spiritul Europei multietnice și multiculturale la care am aderat și cu atât mai mult suntem un popor interesant, tocmai datorită acestei diversități.
O altă lecție a unirii de la 1859 este legitimitatea noastră, a celor din Regiunea Moldova, de a solicita politicii reparatorii pentru cedarea capitalei și a principalelor instituții administrative, pierderea elitei economice și culturale, precum și descentralizarea pentru o mai mare autonomie regională. Influența franceză a fost determinantă de către Principatele Unite a modelului politic din Hexagon pentru centralism. Sacrificiile pe care Moldova, în special Iașul, le-a făcut pentru Unire, nu au fost nici până astăzi răsplătite.
De exemplu, Liga Colonelului Langa a reușit punerea problemelor pe scena publică și a mobilizat energiile politicienilor din diferitele facțiuni pentru a susține proiectele de infrastructură ale Moldova și pentru a compensa pierderilor suferite de către Iași și Moldova prin actul de la 1859.
Astăzi, la 163 ani de la unirea de la 1859, România trece prin cel mai fast moment al istoriei sale: suntem parte a umbrelei de securitate NATO, suntem parte a alianței politice și economice UE, avem o relație privilegiată cu SUA. Sunt multe de rezolvat intern, cel mai important reducerea decalajelor de dezvoltare în vest și est și reducerea disparităților economice. Iar acest lucru se poate face prin respectarea promisiunilor făcute ieșenilor și moldovenilor acum 163 ani de a ni se răsplăti sacrificiul pentru proiectul unirii. Și de a respecta diversitatea, memoria și de a lucra neostenit la un proiect politic național care să respingă extremismul, naționalismul șovin, xenofobia, antisemitismul și ura.
Aceasta ar fi lecția unirii, un consens al elitelor pentru a crea un cordon sanitar asupra valorilor pe care le-am câștigat atât de greu în peste 160 de ani de ani de istorie a statului român modern.
