Unul dintre motivele pentru care Veolia se retrage de pe piață este și directiva europeană care prevede faptul că centralele pe cărbune trebuie să fie scoase din uz dar și faptul că în România nu există o legislație care să prevadă un sprijin pentru companiile de profil. Totuși, cel mai importan motiv este acela că această companie înregistrează pierderi uriașe:
„Am fost notificaţi încă de la începutul anului de Veolia că doreşte încetarea contractului pentru municipiul Iași motivat de acumularea unor datorii foarte mari. De la început, vreau să precizez, a fost o relaţie corectă, onestă, bazată pe dialog. Mi-ar place ca într-un context mai favorabil, să pot avea un partener de aceeaşi calitate. Am încercat să găsim concluziile cele mai potrivite pentru noi. Veolia a acumulat datorii de peste 146 de milioane de lei, pierderi pe care le-a înregistrat în contabilitatea proprie. Nu ne pare bine că au acumulat aceste datorii. Aceste pierderi nu sunt generate de managementul companiei, a unei lipse de dialog pe care l-am întărit. Ci din cauza faptului că nu există în România o legislaţie care să sprijine sistemele de termoficare pentru a le face sustenabile pe termin lung. La ei au contat şi strategia europeană pentru care toate centralele de cărbune trebuie desfiinţate. Un efort imens. A constat şi pentru decizia pe care a luat-o compania. Toată analiza referitor la starea economică a companiei a fost făcuta într-un mod cât se poate de profesionist şi echidistant de compania Deloit. Cine cunoaşte compania, poate să înţeleagă ceea ce vreau să spun”, a transmis în urmă cu câteva luni primarul Mihai Chirica.