Primăria Răducăneni a primit undă verde de la Comisia zonală pentru monumente istorice în cazul proiectului de restaurare a Casei Roset-Catargiu, imobil aflat pe lista monumentelor istorice, fiind datat în secolul al XIX-lea (anul 1851).
Lucrările de proiectare au fost finanțate de Institutul Național al Patrimoniului (INP) și au fost executate de către firma Arc Design SRL în baza unui contract încheiat în august 2020 și a cărui valoare a fost de circa 560.000 lei. Astfel, sunt create premisele pentru lansarea licitației de execuției a lucrărilor.
Casa Roset se află pe un teren de aproape 2,5 ha în satul Răducăneni, imobilul având o amprentă la sol de 354 mp. Față de mun. Iași, monumentul istoric se află la o distanță de aproape 50 km.
„Casa Roset-Catargiu este legată de înființarea comunei Răducăneni. Aici, Lascăr Rosetti, care a contribuit nu numai la dezvoltarea moșiei, pe care a moștenit-o de la tatăl său hatmanul Răducanu Rosetti, ci a avut un rol progresist în toată Moldova, construită între 1851 – 1854 curtea sa boierească, reședința fiind conacul. După moartea moșierului, în 1884, curtea boierescă a fost succesiv vândută”, se arată într-un studiu istoric, conform apix.ro.
În perioada comunistă, timp de 34 de ani (1950-1984), conacul a funcționat ca Spital de Psihitarie. În anul 2006, la complexul din jurul imobilului au fost efectuate unele lucrări: asfaltare alei, plantare pomi și flori, amenajarea unei fântâni arteziene, amplasarea de mobilier de lemn și alte intervenții specifice realizării unui parc. Odată cu aceste amenajări, imobilul a început să găzduiască activități specifice unui club pentru copii.