Primăria Iași a reafișat un raport de informare aferent investiției într-un nou sediu administrativ pentru instituție, un proiect care a stagnat pe perioada pandemiei. Acum, proiectul de plan urbanistic zonal a intrat „în circuitul legal de avizare”.
Proiectul unei noi primării a fost inițiat în anul 2018, APIX.ro fiind prima sursă media din Iași care a prezentat investiția la nivel de detaliu de arhitectură. În 2020, proiectul a primit undă verde de la Comisia de urbanism, dar, ulterior, nu s-au mai făcut pașii necesari pentru aprobarea în Consiliul Local. Republicarea raportului de informare privind consultarea publică deschide din nou acest drum.
„Având în vedere că s-au respectat procedurile prevăzute în Regulamentul local de implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului, corespunzător Etapei 2 – etapa elaborării propunerilor PUZ și RLU aferent, această etapă a fost finalizată și s-a demarat circuitul legal de avizare pentru documentația – Plan Urbanistic pentru Zona Construită Protejată Iași”, se arată în raportul de informat publicat marți pe site-ul municipalității.
În raport se arată că unii vecini din proximitatea proiectului au avut obiecțiuni asupra investiției, dar cei care au întocmit acest raport nu oferă detalii. De remarcat că, în urmă cu 4-5 ani, astfel de obiecțiuni erau parte din raportul de informare, dar, după ce presa a început să scrie despre ele, astfel de informații nu au mai fost incluse în rapoarte.
Suprafața care face obiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) ajunge la aproape 12.200 mp. Principalul corp de clădire ar urma să aibă o înălțime de 25 metri și un regim cu două niveluri în subsol, parter, 3 etaje și un patrulea etaj parțial. Potrivit proiectului de PUZ, suprafața alocată spațiilor verzi este mai mică de 30% din teren.
Centrul administrativ ar urma să fie format din cel puțin trei corpuri de clădire, cel mai înalt fiind în curtea actualului sediu. Principalul corp va fi în zona clădirii actualului Centru de informare pentru cetățeni, iar celelalte două corpuri, peste stradă, la parcarea existentă. Proiectul prevede o legătura supraterană între corpuri, după cum se poate observa din macheta publicată mai sus.