Articolele Gatta sunt acum disponibile într-o nouă locație din Palas Mall Iași. Brandul românesc, cu aproape 30 de ani de activitate, este unul dintre cele mai apreciate mărci de lenjerie intimă, dresuri, costume de baie și accesorii din ţara noastră. În plus, până pe 28 februarie 2022, brandul Gatta își răsplătește clientele cu promoții de nerefuzat.
Gatta continuă să aducă și în 2022 o notă de rafinament în garderoba doamnelor și domnișoarelor, de data aceasta dintr-o nouă locație în Palas Mall. Magazinul este situat la nivelul 0 din Atrium, vis-a-vis de US Polo Assn., și pune la dispoziția clientelor sale o gamă variată de produse și modele, precum dresuri clasice sau non-conformiste, lenjerie intimă, pijamale confortabile şi costume de baie. Cu ocazia redeschiderii magazinului, în perioada 24 ianuarie – 28 februarie 2022, brandul Gatta a pregătit promoții de nerefuzat.
Mereu feminine și în tendințe, dresurile reprezintă secretul femeilor ce impresionează de la prima vedere. Dresurile în culori clasice, precum negru sau nude, oferă rafinament ținutelor, iar cele în culori îndrăznețe, le vor scoate din anonimat, printr-o pată de culoare. Din noul magazin, doamnele și domnișoarele pot achiziționa şi lenjerie de corp, realizate cu materiale de calitate, precum dantelă și bumbac. Pentru serile relaxante, petrecute în fața televizorului urmărind filme, acestea pot alege dintre multitudinea de modele ale pijamalelor confortabile, realizate din bumbac. La Gatta, pot fi achiziționate și articole bodywear, printre care colanții sport, casual sau body-uri clasice. În plus, brandul are și produse dedicate viitoarelor mămici.
Realizate exclusiv în Europa, de la conceperea modelelor, producție și până la ambalaj, articolele Gatta se adresează femeilor de toate vârstele și sunt actualizate în funcție de sezon și tendințe. Toate aceste aspecte, alături de inovație și pasiune pentru bun-gust și calitate, au făcut ca magazinul Gatta să ajungă rapid, în topul preferințelor femeilor din România. Brandul Gatta a fost creat în anul 1993 şi are 18 magazine deschise în întreaga ţară.