Avocatul ieșean Mihail Vlasov va fi eliberat condiționat astăzi din Penitenciarul Vaslui în condițiile în care acesta a executat doar 1 an de inchisoare din pedeapsa de 8 ani pe care o primise in dosarul devalizarii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (vezi aici). Astfel, Vlasov a fost incarcerat in data de 3.11.2020 in aceiasi zi in care Înalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat sentinta definitiva in dosar. Vlasov a fost trimis in judecata de DNA. Prejudiciul calculat si retinut de judecatori este de 10 milioane euro in dauna Camerei de Comert a Romaniei. DNA a demonstrat ca în perioada 2008 – 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta. Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA, la care CCIR este acţionar majoritar. „După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi”, au aratat procurorii DNA.
Mihail Vlasov ar fi trebuit să plătească 53.823.942 lei daune materiale către Camera de Comerţ şi Industrie a României, din care 48.301.870 lei singur, iar 5.522.071 lei în solidar cu ceilalţi inculpaţi.