De garsoniera de 11 metri pătrați din Cluj, oferită spre închiriere, s-a răs deja pentru tot anul, internauții întrecându-se în glume. Astfel de exemple de spații locative ridicol de mici nu găsim numai în România, ci și în orașe mult mai populare din Europa și nu numai, ca de exemplu Parisul, recunoscut pentru „maghernițele“ date-n chirie. Așa se face că cei care n-au buzunarul doldora, dar vor să locuiască în „Orașul Luminilor“ acceptă să stea în „spații de locuit“ chiar și de opt metri pătrați. Cât de mică poate fi o garsonie, potrivit legii, afli în continuare.
Cât de mică ar putea fi o garsonieră, conform legii
Indiferent cât de ridicole ne-ar putea părea unele anunțuri, românii pot scoate la închiriat și vinde cam tot ce vor, căci lege nu îi împiedică în vreun fel. Însă, pe cei care construiesc locuințe de la zero, legea îi obligă să asigure dotări și dimensiuni sub anumite standarde.
Actul la care ne raportăm când dorim să aflăm care sunt cerințele minime impuse de lege în materie de locuințe în România este Legea nr. 114/1996 privind locuințele, care ne aduce la cunoștință cerințele impuse încă din faza de autorizare a executării construcțiilor de locuințe noi, indiferent de natura proprietății sau a amplasamentului.
Important de precizat că aceste cerințe sunt impuse nu doar firmelor, ci și persoanelor fizice care ridică de la zero o locuință.
Potrivit legii, o locuință convenabilă este cea care „rin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihna, preparare a hranei, educație și igiena, asigurând exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege“.