Direcţia de Urbanism din Primăria Iași va fi reorganizată

0
706

Primarul Mihai Chirica a dispus redactarea și a semnat o dispoziție privind luarea unei serii de măsuri de reorganizare, în vederea transparentizării și eficientizării, a Direcției de Arhitectură și Urbanism a Primăriei Municipiului Iași. Toate structurile din cadrul acestui compartiment ar urma să fie schimbate conform noii dispoziții. Astfel, viceprimarul Cezar Alexandru Baciu, conform dispoziției, va coordona activitatea şi va semna, în numele şi pentru primar, documentele emise de către Serviciul G.I.S. Cadastru. De asemenea, se delegă atribuţiile conferite de lege Primarului Municipiului Iaşi către domnul Petru Movilă, Administrator Public, pentru a semna, în numele şi pentru Primar, comunicările şi răspunsurile emise de către Direcţia Arhitectură şi Urbanism

„Se delegă doamna Manea Alexandra, consilier juridic la Direcţia Juridică, să verifice şi să semneze pentru legalitate documentele cu conţinut juridic din cadrul Direcţiei Arhitectură şi Urbanism, cu excepţia documentelor referitoare la soluţii tehnice respectiv: dispoziţii de şantier, studiu de specialitate privind soluţia de arhitectură, avize de oportunitate, rapoarte de informare privind documentaţii de urbanism, notificări privind dezbaterile publice, precum şi documentele emise de către Serviciul G.I.S. Cadastru şi Biroul Reglementare Publicitate Urbană”, se arată în dispoziție.

Simion Emanuela Iulia este consilier juridic la Direcţia Juridică și conform noii dispoziții, trebuie să verifice şi să semneze pentru legalitate certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire/demolare, în locul Pintilie Mihaela Dana.

„Se revocă atribuţiile conferite prin Dispoziţia nr. 1.500 din 15.06.2018 doamnei Vasiliu Daniela referitoare la reprezentarea administraţiei publice locale în cadrul procedurii de recepţie a lucrărilor de construire. Se desemnează doamna Pintilei Amalia să gestioneze documentaţiile depuse în vederea efectuării recepţiilor privind lucrările de construcţii şi atestare a edificării construcţiilor, precum şi arhivarea acestora, transmiterea statisticilor la Biroul de Statistică şi întocmirea adeverinţelor necesare actualizării cărţilor funciare ale imobilelor la solicitarea beneficiarilor”.

Zlăvog Vartolomei Andraş urmează să reprezinte autoritatea publică locală în cadrul procedurii de recepţie a lucrărilor şi a procedurii de edificare a construcţiilor şi să verifice în mod expres conformitatea cadastrală a documentaţiilor propuse în raport cu autorizaţiile emise, să semneze procesele verbale de recepţie şi certificatele de atestare a edificării construcţiilor.

Vieru Lucian va fi autoritatea publică locală în cadrul procedurii de recepţie a lucrărilor şi a procedurii de atestare a edificării construcţiilor şi să verifice în mod expres conformitatea arhitecturală precum şi conformitatea în fapt a construcţiei edificate raportată la documentaţia autorizată, să semneze procesele verbale de recepţie şi certificatele de atestare a edificării construcţiilor.

Atribuţiile conferite prin fişa postului, Călin Sergiu rămân în continuare valabile.

„Se desemnează domnul Călin Sergiu să reprezinte autoritatea publică locală în cadrul procedurii de recepţie a lucrărilor şi a procedurii de atestare a edificării construcţiilor şi să verifice în mod expres conformitatea structurală a bunului edificat şi a lucrărilor de instalaţii de toate tipurile, a documentaţiilor propuse în raport cu autorizaţiile emise, să semneze procesele verbale de recepţie şi certificatele de atestarea a edificării construcţiilor”.

Certificatele de atestare a edificării construcţiilor vor fi semnate de către: Zlăvog Vartolomei Andraş; Vieru Lucian; Călin Sergiu; Manea Alexandra; arhitectul șef, primar, prin persoana desemnată. De asemena, au fost întocmite atribuţiile de reprezentare a autorităţii publice locale privind semnarea unor acte administrative, după cum urmează:

  • Avize de oportunitate – Primar Mihai Chirica;
  • Studiu de specialitate privind soluţia de arhitectură – Viceprimar Cezar Alexandru Baciu;
  • Certificate de urbanism – Viceprimar Daniel Juravle;
  • Autorizaţii de construire/demolare – Primar Mihai Chirica;
  • Certificate de atestare a edificării construcţiilor – Viceprimar Daniel Juravle.
3 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments