Ieșean terorizat timp de 3 ani de zile de o familie de infractori, încă liberi. I-au spart casa, mașina și l-au bătut în propria casă

0
1055

Pentru că a refuzat să îi mai ducă pe gratis la nunți și cumătrii, un taximetrist din Iași a fost terorizat ani de zile de către o familie de nulități cu pretenții de interlopi care sunt acuzați, printre altele, de profanare de morminte. Prima oară au intrat peste ieșean în casa, l. au bătut și i. au distrus aproape tot ce agonisise omul într. o viata. Apoi i. au spart geamurile casei, parbrizul mașinii și I. au tăiat cauciucurile. Teroarea a continuat ani de zile prin hărțuirea omului, chiar dacă între timp, împotriva infractorilor fusese făcut un dosar penal. După de acest dosar a fost instrumentat de polițiștii din Holboca, acesta zace de 3 ani re zile, fără nicio rezoluție, în biroul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

Este de neimaginat faptul că, timp de 3 ani, instituțiile statului au hibernat în modul cel mai pasiv, în timp ce un ieșean era terorizat zi de zi de o grupare de infractori fără căpătâi. Calvarul ieșeanului Marcel Butnaru începe în anul 2018, atunci când lângă locuința acestuia din localitatea ieșeană Holboca se mută o familie de infractori mărunți- Rotaru Gavriliuc Ionică- tatăl, Rotaru Ionuț- fiul, Lungu Gianina- soția lui Rotaru Govriliuc, cu băiatul acesteia- Lungu Daniel.

La început au fost așezați cât de cât. Mai apelau la mine să îi duc ba la o nuntă, ba la o cumătrie, apoi au început să își dea arama pe față, să mă amenințe că mă fac de nu mă mai recunoaște nimeni dacă nu mă pun la dispoziția lor cu mașina, să îi duc gratuit unde vor ei. Au început prin a-mi sparge parbrizul la mașină, apoi mi-au tăiat cauciucurile cu cuțitul, iar teroarea a culminat atunci când au intrat peste mine în casă, 9 bărbați în frunte cu bunii mei vecini, m-au bătut și au distrus tot ce se putea distruge”, a relatat Marcel Butnaru.

Profanări de morminte în cimitirul din Holboca

În urma barbariei, prejudicial material s-a ridicat la peste 300 de milioane de le vechi. Potrivit faptelor cuprinse la dosarul penal nr. 5428/P/2019, la data e 24. 04.2019, familiile Rotaru/Lungu, însoțite de alți infractori, au pătruns prin violență în locuința lui Marcel Butnaru din comuna Holboca.

Au spart geamurile casei, mașina și m-au bătut pe mine și familia mea, dovadă stând două certificate medicale. Fata băiatului și soția sunt speriate și acum și întreabă dacă mai vin țiganii. În acea noapte, Lungu Gianina a furat din casă două telefoane. Sunt deja 4 dosare de violare de domiciliu. Sunt fapte concrete, probate, și cu toate astea, Poliția Holboca nu i-a arestat, aceștia fiind și azi liberi și mă amenință în continuare. Mai mult, procurorul Roman Alexandru e la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași este vinovat pentru tergiversarea dosarului care se află la dumnealui de 3 ani de zile. S-a refuzat punerea de sechestru pe casa numitei Lungu Mihaela care i-a ținut pe acești țigani în gazdă și s-a folosit de ei pentru spargeri de cavouri și furturi de cruci din cimitire”, a declarat Marcel Butnaru.

Pe lângă pagubele materiale, în cuantum de 30.000 lei, victima solicită daune morale de 50 mii euro.

4.2 5 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments