Incendiu la Spitalul Județean Suceava. Peste 300 de pacienți, printre care 100 de copii, au fost evacuați de urgență

0
82

Prof. dr. Diana Cimpoeșu menţionează faptul că datorită calității de coordonatori regionali, SMURD Iași a trimis echipaje la incendiul de la spitalul din Suceava. Coordonatorul UPU-SMURD Iași a menţionat faptul că, din fericire, mașinile de transport victime multiple nu au transportat pacienți către Iași.

Vă aducem aminte faptul că Planul Roșu a fost activat în această dimineață la Suceava unde o cameră dintr-un spital a ars. Au fost evacuați sute de pacienți și din fericire nu s-a înregistrat nicio victimă.

SMURD Iași a intervenit la incendiul de la spitalul din Suceava

Prof. dr. Diana Cimpoeșu a explicat faptul că SMURD Iași a intervenit la incendiul de la Spitalul din Suceava, așa cu o cere protocolul. La Suceava au plecat, de la Iași, 3 mașini de victime multiple în care se aflau medici și asistente. Totuși, în timplul deplasării la Suceava s-au primit informații referitoare la faptul că nu există persoane care să necesite intervenție medicală:

Conform prevederilor din Planul Roșu, ca și coordonatori regionali pe SMURD am fost implicați în sprijinul colegilor de la Suceava. Au plecat imediat cele trei mașini de victime multiple, medic și asistent în sprijinul colegilor de la Suceava. În timpul deplasării şi la momentul ajungerii la Suceava s-au primit informații că toate persoanele implicate au fost evacuate și că nu există niciun pacient care să necesite transfer către un spital din Iași. A fost o bucurie, a fost o bucurie că s-a putut face drumul înapoi fără vreun pacient în stare critică. a conchis prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU-SMURD Iași

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments