Marius Ostaficiuc: „Mă tem că ieșenii ne privesc ca pe niște scandalagii, ca pe niște inși care, în lipsă de alte activități, se rafuiesc ca niște băieți de cartier în spatele blocului”

0
161

„A fi un bun politician, spunea cineva, înseamnă a înțelege și mai ales a accepta dinamica politicii, ritmurile ei uneori inegale, uneori ilogice. Prefacerile, schimbările, surprizele sunt ingrediente care, dintotdeauna, au făcut parte din politică. Și poate tocmai de aceea e arta politicii atât de interesantă… Nu te plictisești niciodată!

În mod normal, mandatul meu s-ar fi terminat în curând.  Dl Popa nu a mai avut răbdare și a forțat lucrurile. Bineînțeles, episodul de azi are legătură cu posibilele alegeri anticipate de la Primăria Iași și cu sentimentul lui Maricel Popa că are nevoie urgentă de un candidat.

Cred că s-a pripit, descumpanind astfel electoratul PSD de la nivelul municipiului Iași. Mă tem că ieșenii ne privesc ca pe niște scandalagii, ca pe niște inși care, în lipsă de alte activități, se rafuiesc ca niște băieți de cartier în spatele blocului.

Problema majoră a d-lui Popa e că vrea să fie peste tot. Modelul acesta al patriarhatului absolut nu mai este actual. Dl Popa vrea să fie senator, președinte de partid, vrea să fie om de afaceri și om de bine, vrea să fie prefect, președinte de județ, primar. Vrea să fie înger și demon în același timp. Sincer, nu știu unde va ajunge cu această multiplicare teribilă a personalității sale.

Pentru mine, episodul acesta nu e unul de viață și de moarte politică. Încerc să privesc partea plină a paharului. Îmi voi intensifica activitatea parlamentară și mă voi concentra și mai mult pe rezolvarea problemelor ieșenilor. Voi rămâne fidel social-democrației și partidului cu care mă identific de peste două decenii”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments