UPDATE! Tribunalul Iași a decis să amâne analiza plângerii lui Mihai Chirica. Avocatul Marius Striblea și Mihai Chirica au ajuns la sediul Tribunalului Iaşi

0
910

UPDATE: Tribunalul Iași a decis să amâne analiza plângerii lui Mihai Chirica pentru vineri, 11 februarie 2022, la ora 9.00.

Dosarul DNA care are 6 volume a ajuns la tribunal la ora 9.15. Ora fixată pentru ședință este 11.10. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost pus de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

 

„DNA Iași a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul Mihai Chirica, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției. În cauză a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de suspectul Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

În cauză există date și probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus / semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație, fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării / extinderii construcției, datat 10 octombrie 2018, emis de Municipiul Iași”, au spus anchetatorii.

5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments