Modernizarea depoului Dacia: costurile se ridică la 200 mil. lei – cum va fi finanțat proiectul?

0
92
Tramvai

Consilierii locali vor aproba, pe 28 februarie, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului de modernizare a depoului Dacia, o investiție estimată la aproape 200 milioane lei, inclusiv TVA.

În prezent, proiectul are doar parțial o finanțare certă: aproape jumătate din sumă este asigurată dintr-un împrumut contractat de Primărie la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Pentru ceilalți bani necesari, Primăria nu are încă o soluție concretă, principalele surse putând deveni bugetul local și bugetul european (în cazul în care va exista o linie de finanțare unde se poate depune un astfel de proiect).

  • Suma de 200 milioane lei este o actualizare a indicatorilor estimați inițial: indicele prețurilor din ultima perioadă a crescut cu aproape 44% de la prima estimare a valorii lucrărilor

Depoul din Dacia se întinde pe aproape 4 ha şi, până acum, nu au fost făcute reparaţii capitale. Tehnologiile existente la depou sunt la nivelul anilor 1970 – 1980.

Regimul maxim de înălţime pentru noile construcţii este parter şi 2 etaje (18 metri – înălţime), spune apix. Principalele funcţiuni ale clădirilor sunt reparaţie şi întreţinere tramvaie, garare, spălare, decantor, posturi de transformare, punct termic, platforme tehnologice şi alte construcţii speciale (dispozitiv cale, linie cale, aparate cale etc.). Terenul pe care va fi implementat proiectul are o suprafaţă de circa 56.000 mp, cu un grad actual de ocupare de 50%.

Noul bilanț teritorial propus în proiect cuprinde trei unităţi teritoriale de referinţă: transporturi – depou (40.000 mp), circulaţii (circa 15.000 mp) şi servicii transfer – rond Dacia (5.000 mp). Clădirile de servicii şi echipamente vor ocupa o suprafaţă de circa 33.000 mp (circa 58%), în condiţiile în care spaţiile verzi sunt prevăzute pe 5.600 mp, iar pe restul terenului vor fi amenajate circulaţii.

  • Depoul va găzdui noile tramvaie (32) şi autobuze electrice (44) care vor ajunge la Iaşi în următorii ani. De asemenea, se vor face amenajări în perspectiva reintroducerii troleibuzului la Iaşi.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments