Primele măsuri după accidentul cu șapte morți de la Bălțați: restricție de 70 de km/h și drumul marcat pe margine cu stâlpi reflectorizanți

0
222

Zona în care s-a produs tragicul accident de la Bălțați de pe 1 februarie, în urma căruia șapte persoane și-au pierdut viața, este acum împânzită de indicatoare rutiere care limitează viteza conducătorilor auto la 70 km/oră.

Pe un tronson de câteva sute de metri, marginea drumului european este limitată cu mici stâlpi cu bandă reflectorizantă în vârf, care marchează începutul șanțurilor de colectare a apei amplasate de-a lungul șoselei.

Este singura porțiune marcată astfel în cei aproape 90 de kilometri ai tronsonului de drum, care se desprinde de E85 la scurt timp după ieșirea din orașul Roman și se încheie la intrarea în Iași.

„În urma unei analize făcute împreună cu cei de la Inspectoratul de Poliție Județean, a fost și o solicitare a acestora făcută către noi, s-a ajuns la o concluzie comună că trebuie să mai fie suplimentate panourile indicatoare. Aceste panouri s-au pus până vor fi terminate proiectele care vor duce la efectuarea unor lucrări în zonă pentru a atrage atenția participanților la trafic în mod expres asupra pericolului existent. Au fost puși punctual și stâlpișori pentru a scoate în evidență zonele de protecție”, a declarat Dănuț Pilă, directorul al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași pentru gandul.ro

Un grav accident a avut loc la începutul lunii februarie în zona comunei Bălțați, pe drumul DN 28 Iaşi – Târgu Frumos.

Șapte persoane și-au pierdut viața după ce o mașină de mare tonaj a lovit o ambulanță și apoi o autoutilitară cu șase muncitori, care se deplasau spre Iași, unde lucrau în domeniul construcțiilor.

Atât șoferul autoutilitarei, care era patronul firmei, cât și ceilalți cinci muncitori s-au stins din viață. De asemenea, a murit și șoferul camionului care se presupune că ar fi produs accidentul, un tânăr în vârstă de 30 de ani.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments