Un proiect urbanistic ce stârnește controverse este pe punctul de a ajunge în plenul Consiliului Local (CL). Proiectul este propus de persoane fizice în Tătărași, în zona Doi Băieți, și presupune construirea unei clădiri de birouri cu un regim de până la 7 etaje pe un teren cu o suprafață de 667 mp, pe o insulă unde se află acum câteva spații comerciale cu regim parter.
Este vorba despre zona din Tătărași deja sufocată de clădiri, în care se construiește în continuare și în care spațiul verde este tot mai redus, de la un an la altul.
Regimul de înălțime este cu două niveluri în subsol, parter, cinci etaje și încă două etaje restrânse. Înălțimea maximă a imobilului este propusă la 30 metri, respectiv cât un bloc cu parter și 8 sau 9 etaje, arată APIX.ro.
Terenul se află între străzile Ciurchi și Vasile Lupu, lângă amplasamentul pe care Flux are în plan ridicarea unui ansamblu imobiliar, proiect respins în prezent la nivel de comisii. Clădirea ar urma să găzduiască birouri, dar, la ultimele două etaje, sunt propuse „locuințe de serviciu”.
Potrivit bilanțului teritorial propus, noul imobil va ocupa 300 mp din amplasament, în timp ce circulațiile vor fi pe 267 mp, iar spațiile verzi pe 100 mp. Accesul viitorilor chiriași și locatari se va putea face la clădire printr-o trecere de pietoni propusă de investitor
În ceea ce privește funcțiunilor imobilului, până la etajul 5 sunt prevăzute birouri, iar la etajele 6 și 7 sunt propuse de 12 locuințe de serviciu.