Trei cetăţeni români, care au sechestrat şi violat o englezoaică, au fost condamnaţi de judecătorii britanici la mulţi ani de închisoare.
O instanţă de judecată din Manchester i-a condamnat pe trei cetăţeni români din Bicaz, judeţul Neamţ, la sentinţe cu executare, pentru că au sechestrat şi violat o femeie fără adăpost din oraşul Leigh, hotărârea fiind pronunţată în prima zi a lunii februarie 2022. Adrian Voicu are de executat o pedeapsă de 13 ani, iar Constantin Dumitru şi Sandokan Pachiu vor sta după gratii câte 11 ani şi şase luni. Conform BBC News, la pronunţarea sentinţei, judecătorul Martin Walsh, le-a spus infractorilor că au acţionat într-un mod degradant şi umilitor, profitând de vulnerabilitatea victimei: „A fost un atac brutal, iar conduita voastră putea fi descrisă (…) ca fiind bestială. Deşi victimei nu i-a fost provocată nicio rănire fizică semnificativă, impactul psihologic e în mod clar semnificativ. A fost traumatizată de ceea ce a avut loc. Modul în care a avut loc acest atac prelungit a fost degradant şi umilitor. (…) Aceşti bărbaţi au profitat de vulnerabilitatea ei pentru a o atrage la acea adresă. A fost o încercare îngrozitoare şi înfiorătoare care, fără îndoială, va lăsa un impact considerabil asupra victimei“. Infracţiunile au fost comise anul trecut, când victima de 44 de ani, care se afla în faţa unui adăpost pentru oamenii străzii, a fost ademenită de către Adrian Voicu, în vârstă de 31 de ani, într-o locuinţă din apropiere, promiţându-i-se ceva de mâncare. Aici a fost sechestrată timp de 11 ore, fiind violată şi de Constantin Dumitru şi Sandokan Pachiu, de 24, respectiv 40 de ani. La infracţiune a participat şi un al patrulea făptaş, dar acesta încă nu a fost prins de autorităţile judiciare britanice. După ce a reuşit să părăsească locuinţa, femeiaa alertat poliţiştii, autorii fiind identificaţi în scurt timp şi ulterior arestaţi. La audieri, cei trei români aususţinut că în momentul comiterii faptelor erau băuţi şi drogaţi cu cannabis, neamintindu-şi cu exactitate ce s-a petrecut. Detalii despre acest caz a dat presei engleze şi sergentul detectiv Eleanor Campbell: „Aceşti bărbaţi au profitat de vulnerabilitatea ei pentru a o atrage la adresă. A fost o încercare îngrozitoare şi înfiorătoare care, fără îndoială, va avea un impact dăunător şi bântuitor asupra victimei. Sper ca această sentinţă să transmită un mesaj clar că agresiunea sexuală este absolut inacceptabilă şi oricine va avea un comportament criminal va fi adus în faţa justiţiei pentru a suporta consecinţele“.
Citeste mai mult: adev.ro/r6q3w7