Sâmbătă dimineață în jurul orei 05.00, prin apel la 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată de către un spital cu privire la faptul că la camera de gardă s-au prezentat doi bărbaţi care prezentau leziuni”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Capitalei. Unul dintre ei era Nuredin Beinur, controversat om de afaceri din Constanța.
Poliţişti din cadrul Secţiei 2 au stabilit că acei doi bărbaţi ar fi fost implicaţi într-un conflict, în interiorul unui restaurant din Sectorul 1, iar una dintre victime a fost lovită de un proiectil din cauciuc.
Controversatul afacerist Nuredin Beinur participa la o petrecere organizată într-un restaurant din Sectorul 1 al Capitalei, alături de membrii unor grupări interlope, după cum susțin surse judiciare pentru TVR.
Scandalul a izbucnit după ora 3 dimineață. Nuredin Beinur a avut un schimb de replici cu unul dintre bărbații care participa la petrecere, iar la un moment dat acesta a scos un pistol și l-a împușcat pe fostul boxer și fotbalist din Constanța.
Beinur a fost rănit în zona feței și inițial a fost transportat la Spitalul Floreasca, iar apoi la Spitalul Militar.
Cine este Nuredin Beinur
Fostul fotbalist și boxer este unul dintre cele mai cunoscute personaje de pe litoral, el fiind implicat, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri, scrie presa locală. În timpul pandemiei, acesta s-a luat la trântă cu polițiștii din București, după ce a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că a participat la un eveniment organizat într-un local, dar și cu 2.500 de lei, pentru că nu purta mască.
Beinur Nuredin a mai ajuns în atenția opiniei publice vara trecută, atunci când a rămas în pană cu autoturismul său de lux, un Rolls Royce, în stațiunea Mamaia, Zona Summerland. În octombrie 2010 Nuredin Beinur a fost arestat de judecătorii români la cererea procurorilor Parchetului General care îl acuzau de șantaj, instigare la șantaj și ultraj contra bunelor moravuri, într-un dosar în care parte vătămată era un controversat afacerist, Marian Mocea. Beinur a stat în arest aproape un an.
Procurorii spuneau că timp de mai mulți ani Mocea îi plătea taxă de protecție lui Beinur și din momentul în care a refuzat să mai facă acest lucru a fost șantajat cu diferite lucruri.