Era, într-un fel, secretul lui Polichinelle, că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al fostei Securități ca poliție politică. Detaliile – a dat note informative olografe cu numele conspirativ „Petrov” prin ofițerul de legătură al Securității cu grad de locotenent colonel, turnându-și colegi de facultate și de serviciu pentru „activități potrivnice” regimului totalitar comunist – erau deja cunoscute. Acum există și o decizie definitivă a Justiției în acest sens, după ce Traian Băsescu s-a judecat până în pânzele albe.
În aceste condiții se ridică o problemă copleșitoare: ce valoare mai are actul din decembrie 2006 de condamnare a regimului comunist din România ca ilegitim și criminal? Este tot acest demers al statului român afectat de impostura prezidențială de atunci (a spus că nu a colaborat) și dacă da, mai are condamnarea comunismului autoritatea și moralitatea cu care ar fi trebuit să fie înzestrată? Problema este de o gravitate evidentă, suntem singurul stat din fostul bloc comunist care este în această situație rușinoasă în care cel care a condamnat comunismul se dovedește a fi un turnător.
România nu a avut parte de o lege a lustrației care să blocheze accesul la funcții publice a celor care au servit activ regimul comunist și în acest fel să își clădească o cultură democratică și o economie de piață de la bun început. Dimpotrivă, eșalonul doi din fostul PCR a fost principalul beneficiar al schimbării de putere, la fel și membrii fostei Securități care și-au continuat activitatea și vechile deprinderi în noile structuri de servicii secrete. În aceste condiții, suspiciunile că nu ne-am fi desprins de comunism au înflorit, afectând cultura politică a unei democrații în formare. Dar, dacă nu am avut parte de lustrație, măcar să avem un act prin care statul roman să condamne trecutul plin de crime al regimului comunist. Așa a prins contur nevoia de a avea un act oficial de condamnare a comunismului din România.
CNSAS este instituția unde a început (și s-a sfârșit) cele două istorii – una a demersului de condamnare a comunismului, cealaltă de oferire a probelor privind colaborarea lui Băsescu cu Securitatea. În aprilie 2006 Traian Băsescu a mers la sediul CNSAS pentru că intervenise o criză și erau mai multe persoane care cereau demisia lui Corneliu Turianu de la conducere și înlocuirea sa cu Ticu Dumitrescu. Pentru că fostul președinte se opunea, mulțimea de protestatari a început să îl huiduie. La câteva săptămâni după acest eveniment, Traian Băsescu a anunțat înființarea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România care să realizeze un raport în baza căruia să condamne oficial regimul comunist. Până la episodul cu huiduielile de la CNSAS, Băsescu se opusese în mai multe rânduri ideii unui act oficial de condamnare a comunismului. Acum cercul s-a închis, iar CNSAS a produs probele prin care se dovedește că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității, probe pe care le-a înaintat Justiției în 2019. Curtea Supremă a dat acum verdictul definitiv, fostul președinte a fost, fără dubii, colaboratorul „Petrov” care și-a turnat colegii de facultate și de serviciu.
