Gafă uriaşă la Poli Iaşi! Înainte de începerea meciului de sâmbătă cu Astra, jucătorii ieşeni au fost protagoniştii unui moment hilar. Pentru că s-au aşezat greşit, dispunerea literelor pe tricourile lor a făcut ca mesajul contra războiului din Ucraina să fie scris de la dreapta la stânga.
Fiecare club încearcă să militeze, în felul lui, împotriva războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Cu atât mai mult Politehnica Iași, grupare din liga secundă în rândurile căreia se află singurul fotbalist ucrainean din România, Mihailo Plohotniuk, a cărui poveste v-a fost prezentată de Libertatea. Înaintea jocului cu Astra, în care atacantul din Odesa a reușit să marcheze două goluri, fotbaliștii au încercat să transmită mesajul „Stop War”. Numai că s-au așezat greșit în linie, iar cu literele inscripționate pe tricourile lor ieșit o formulă fără noimă: „Raw Pots”, ceva de genul „Oale nefinisate” sau „oale rudimentare”. Data viitoare, la primul meci din play-out-ul Ligii 2 de pe stadionul „Emil Alexandrescu”, sigur le va ieși. Au timp să exerseze.