Ioana Diaconu, profesor la Școala de Industrie Alimentară Țibana, a fost premiată la Categoria Implicare în Comunitate, iar Aurora Enache, profesor la Liceul Teoretic Lascăr Rosetti Răducăneni, la categoria Leadership.
”Este un privilegiu şi o bucurie că aţi ales Iaşul pentru prima ediţie a „Galei Profesorul anului din mediul rural” şi că la acest eveniment a fost partener şi Consiliul Judeţean.
Accesul la educaţie este un drept pe care îl are fiecare copil, iar ca autorităţi noi trebuie să ne asigurăm că indiferent de mediul din care provine îi oferim şanse egale astfel încât să-şi atingă potenţialul. ONG-uri precum Teach for Romania sunt un sprijin real pentru creşterea calităţii educaţiei în comunităţile defavorizate. În astfel de comunităţi, profesorii, învăţătorii şi educatorii pot schimba vieţi dacă au vocaţie, entuziasm şi empatie. Iar prin programul pe care îl derulaţi reuşiţi să contribuiţi la formarea unor dascăli care să le insufle copiilor dragostea de carte, dincolo de toate neajunsurile”, a declarat președintele CJ Iasi.