Klaus Iohannis: Vom acorda tot sprijinul nostru Republicii Moldova în aderarea la UE

0
97

Preşedintele Klaus Iohannis salută demersul omologului său de la Chişinău, Maia Sandu, privind semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi subliniază că România va acorda tot sprijinul în această acțiune.

„Salut cu căldură demersul istoric de astăzi al preşedintei Maia Sandu. România va continua să fie un susţinător sincer, constant şi activ al locului Republicii Moldova în familia Uniunii Europene. Vom acorda tot sprijinul nostru Republicii Moldova în acest demers”, a scris şeful statului, joi, pe Twitter.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi cererea de aderare la Uniunea Europeană, documentul urmând să fie expediat în scurt timp liderilor instituţiilor europene.

Documentul a fost semnat şi de şefa Guvernului, Natalia Gavriliţa, şi de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

Maia Sandu a precizat că cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană îi este adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, şi că ea va fi depusă la Bruxelles în zilele următoare.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentUcraina și Rusia au convenit un armistițiu parțial și coridoare umanitare
Articolul următorGeorgia a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments