Stelian Dumistrăcel, unul dintre cei mai apreciaţi lingvişti români, s-a stins din viaţă vineri, 18 martie. Profesorul ieşean, potrivit apropiaţilor, se afla la Bucureşti, arată „Ziarul de Iași”.
Stelian Dumistrăcel a fost unul dintre cei mai apreciaţi cercetători de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, filiala Iaşi, fiind totodată şi un iubit şi apreciat profesor pentru generaţii întregi de studenţi. Profesorul Stelian Dumistrăcel este unul dintre cei care au format generaţii de jurnalişti, fiind cadru didactic la specializarea Jurnalism şi Ştiinţe ale comunicării de la Facultatea de Litere din 1997.
Stelian Dumistrăcel s-a născut la Zvoriştea, în Suceava, pe data de 19 august 1937. În îndelungata carieră de cercetare, a adus contribuţii în domenii precum dialectologie, fonetică, lexicologie şi lexicografie, terminologie, etimologie, romanistică sau istoria limbii literare. Profesorul Stelian Dumistrăcel a cel care a coordonat echipa de cercetători care a realizat Noul atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova şi Bucovina.
Stelian Dumistrăcel a semnat numeroase lucrări din domeniile sociolingvisticii sau discursului public, de la Influenţa limbii literare asupra graiurilor dacoromâne, lucrare apărută în 1978, la Sate dispărute – sate ameninţate în 1995 sau Ancheta dialectală ca formă de comunicare în 1997. Printre ultimele sale lucrări sunt Discursul repetat în textul jurnalistic. Tentaţia instituirii comuniunii fatice prin mass-media, 2996, sau, în 2017, Cuvintele, încotro. Lingvistică pentru toate televiziunile.
Stelian Dumistrăcel a primit numeroase distincţii, precum Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române şi Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române.